A avut de-a dreptul umor, de bună calitate, care te face să râzi chiar dacă nu eşti un hâhâitor de mall, consilierul judeţean Marcel Marcea, la recenta şedinţă, în momentul aflării numelui reprezentantului acestei entităţi administrative propus pentru Consiliului etic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova: Gheorghe Barbărasă. „Ca să vezi domne ce ajunsă domnul Barbărasă… Acum e specialist şi în malpraxis”, a spus mucalitul Marcel Marcea. Frondă acidă, la care „emblema eticii” profesionale a administraţiei judeţene n-a schiţat nici un zâmbet, gândindu-se deja la aportul său, evident constructiv, în organismul amintit. Dezbaterea etică nu e necesară acolo unde ea este de la sine înţeleasă. Îngroşând, în linii tolerabile, lucrurile, am spune că actul etic stă în corectarea suficienţelor de tot soiul, a comodităţilor, a viciilor, ca să nu spunem că virtuţile morale sunt o chestiune nu de dozaj, ci de opţiune. Imparţial şi ferm, suferind ca dracul fiert pentru adevăr, mai ceva ca Saint Just şi Robespierre la un loc, anturat numai de oameni de bine, străin de orice ranchiună sau potlogărie, Gheorghe Barbărasă este exact ce lipsea Consiliului etic amintit. În faţa unui asemenea înălţător moment, de validare a unei onestităţi, de mucava zicem noi, ne-am dus cu gândul nu pe la ce băsmeşte lumea, mizilicuri irelevante, neluate în seamă, ci la un adevărat moment etic, dacă nu un pisc al moralităţii celui pomenit, care a aruncat în nebunie curată atâta lume, pentru vreo 12 ani. O nebunie nestinsă, din păcate, nici astăzi. Eram pe 17 aprilie 1992: Prefectura Dolj emitea, în dispreţul legii, Decizia 120, prin care imobilul din strada „Olteţ” nr. 8 era „transmis cu plată din administrarea Regiei Autonome de Administrare Fond Locativ Craiova în administrarea Băncii Comerciale Române SA, sucursala Craiova”. De reţinut, imobilul la care facem referire fusese premeditat trecut de Prefectura Dolj la regia menţionată. Restul conţinutului aberantei decizii, prin fraudă la lege, poate cu alt prilej. Reţineţi însă sintagma „în administrare cu plată”, licenţă a „eticului” de acum. Semnau: prefect Ilie Ştefan, secretar Gheorghe Barbărasă, doi trupeţi de nădejde, care luaseră azimutul convenabil, fiecare cu interesele lui. A doua zi, pe 18 aprilie 1992, fiindcă „îşi dovedise utilitatea”, Gheorghe Barbărasă îşi începea activitatea la Consiliul Judeţean Dolj, ca secretar, unde a zăbovit până în zilele noastre, fără a cunoaşte, în nici o împrejurare, intrarea la ANFP, unde te mai întreabă ăia „cum stai profesional”. Că momentul la care ne referim fusese migălos preparat anterior de „băieţii deştepţi” ai Prefecturii Dolj, „autoabilitaţi” în înstrăinarea de imobile, stârneşte şi acum o descumpănire. Fiindcă la data de 17 aprilie 1992 exista deja în vigoare Legea administraţiei publice locale (nr. 69/26 noiembrie 1991), după cum funcţiona şi Consiliul Local al Municipiului Craiova (primar – arhitect Dan Nicolae) şi Consiliul Judeţean Dolj (preşedinte – Tudor Rădulescu), rezultate şi constituite în urma alegerilor locale din februarie 1992. Iar legea administraţiei publice locale stipula expres, la art. 21, litera g, printre atribuţiile consiliului local, că acesta „administrează domeniul public şi privat al comunei sau oraşului”. Aceeaşi prerogativă (art. 59, litera g) o avea şi consiliul judeţean, pentru domeniul public şi privat al judeţului. Clar şi concis. Cu alte cuvinte, Decizia nr. 120/1992, pomenită, a Prefecturii Dolj, era din capul locului lovită de nulitate. Asta şi pentru absolvenţii de drept afoni, deloc chinuiţi de studiu. Capul în nisip, să nu spunem blatul, l-au băgat şi Consiliul Local Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj din acea vreme, fiindcă era preferabil. Drept-nedrept, aşa au stat lucrurile. Ştiţi ce bălmăjea, cu un curaj nebun, „eticul” în recursurile promovate de Consiliul Judeţean Dolj (?!) la soluţiile instanţelor craiovene, care au desfiinţat decizia „de pomină” a Prefecturii Dolj? Soluţii „nelegale şi netemeinice”. Un clişeu, cu rostul lui, dar nu în astfel de situaţii. Despre alte baliverne aiuritoare, cum că în decembrie 1989, la momentul revoluţiei, exista şi săptămânalul „Situaţia” în media craioveană, n-are sens să mai dezvoltăm acum. Cinismul fără margini este probat doar de acompanierea semnăturii lui Gheorghe Barbărasă de cea a lui Ion Voiculescu, ajuns în 1996 preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, după ce fusese ultimul lider local al comuniştilor din Craiova şi putea fi bănuit că cel puţin titlul publicaţiilor care apăreau în municipiu le cunoştea. BCR a transformat ulterior „dreptul de administrare” în „drept de proprietate”, deşi a plătit doar 59 milioane lei vechi (mai puţin de 50.000 de dolari), prin dispoziţiile de plată nr. 405 şi 406 din 7 mai 1992, fără a se cunoaşte cum s-a calculat acest preţ. Livrarea lui Gheorghe Barbărasă ca membru în Consiliul etic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, „pentru că acolo sunt cazuri de malpraxis, la care este bănuit că se pricepe”, este exact ce le lipsea celor de acolo. Curat ca o lebădă, de bună credinţă şi competent în exces, la care se mai adaugă şi alte calităţi, care îl fac să doarmă fără vise, confecţionat fiind numai din certitudini, toate acestea ne determină să tragem obloanele şi să-l descântăm de deochi.
