Angajatorii primesc bani de stagii pentru absolvenţii de învăţământ superior

0
409

Angajatorii care organizează stagii pentru absolvenţii de învăţământ superior pot solicita finanţarea acestora din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Potrivit unui comunicat de presă remis de AJOFM Dolj, actul normativ menţionat prevede că angajatorii care încheie un contract de stagiu primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în limita fondurilor alocate cu această destinaţie şi sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă pe perioada contractului de stagiu încheiat. „Valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, este în prezent de 500 lei”, se mai precizează în comunicatul respectiv.

Se încheie o convenţie în termen de 30 de zile

Contractul de stagiu este încheiat între angajator şi stagiar odată cu semnarea contractului individual de muncă, fiind anexă la acesta, pe o perioadă de şase luni cu excepţia cazului în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu. Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj angajatorul încheie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului de stagiu, o convenţie. „În situaţia în care convenţia nu se încheie în termenul prevăzut, angajatorul nu mai beneficiază de sumele alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru acel contract de stagiu”. În vederea încheierii convenţiei, angajatorii depun următoarele documente: actul de identitate al stagiarului, în copie; contractul individual de muncă, în copie; contractul de stagiu, în copie. Verificarea şi acordarea sumei cuvenite lunar se efectuează în baza declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, depusă de angajatori”.