Dosarele pacienţilor cu afecţiuni oncologice, aprobate de CNAS

0
401

Comisiile de specialitate întrunite în luna septembrie la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au analizat cele 2.556 de dosare depuse de bolnavii cu afecţiuni oncologice pentru continuarea şi iniţierea tratamentului cu molecule scumpe.

În urma analizei, comisiile din cadrul CNAS au aprobat continuarea tratamentului pentru 1.249 de bolnavi şi inițierea tratamentului pentru 1.263 de bolnavi. Au fost incluse în tratament toate dosarele complete şi care au corespuns criteriilor de acceptare.

În prezent se află depuse la CNAS 203 dosare care vor fi analizate în cadrul comisiilor din luna octombrie 2014. Un număr de 8.607 de bolnavi cu afecţiuni oncologice beneficiază acum de tratament cu molecule scumpe, cu aprobarea CNAS, cu peste 1.000 de pacienţi mai mult decât la începutul anului. Dacă în luna ianuarie a.c. erau incluşi în tratamentul cu molecule scumpe 7.532 pacienţi, luna trecută au fost 8.607 de pacienţi în tratament cu molecule scumpe. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai CNAS au anunţat că vor acorda o atenție deosebită derulării optime a Programului național de oncologie, fiind alături de toți pacienții care necesită sprijin. „Urmărim să scurtăm cât mai mult posibil timpul de aşteptare al pacienţilor care au nevoie de tratament cu aprobarea CNAS”, a declarat Vasile Ciurchea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

În ultimii ani, numărul total al bolnavilor cu afecţiuni oncologice care au acces la tratament a crescut, în medie, cu 3.000 de pacienţi pe an, ajungând de la 90.474 de bolnavi în 2008 la 108.000 de bolnavi în 2014.