Nicolas Sarkozy îmbracă uniforma militară

0
334

Peste numai câteva zile, pe 12 iulie a.c., preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, va îmbrăca uniforma militară, menţionează site-ul cotidianului Le Monde. Astăzi va vizita spitalul militar Persy, unde se află internaţi soldaţii francezi răniţi în Afganistan. După-amiază, Adunarea Naţională va vota pentru autorizarea sau stoparea prelungirii angajării trupelor franceze în Libia. La patru luni de la declanşarea intervenţiei NATO în Libia, Franţa consideră că timpul pentru reglementarea politică a venit. Despărţirea de conducătorul libian Muammar Gaddafi este o chestiune de timp, nu de principiu. Însă, acesta nu va părăsi Tripoli până la 14 iulie a.c., aşa cum îşi dorea Sarkozy. Cu toate acestea, determinarea prezidenţială rămâne intactă. Mai mult, o expediţie Benghazi este în continuare de luat de în considerare, dar încă nu a sosit momentul. Ea ar putea avea loc în luna iulie, dar nu în august din cauza Ramadanului. Un diplomat, sub semnul păstrării anonimatului, a opinat că este în discuţie luna septembrie. Se discută mult despre stabilirea unui dialog între regimul de la Tripoli şi reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT). Preocupat asiduu de dosarul libian, preşedintele Nicolas Sarkozy se consultă, cel puţin o dată pe zi, cu ministrul de externe Alain Juppe, şi un lucru este sigur: vrea să joace cartea preşedintelui -şef al Armatei, din convingere de data aceasta, pentru a impresiona pe francezi. Se vorbeşte de o schimbare de stil. Va asista la tradiţionala defilare de Ziua Naţională a Franţei, în absenţa soţiei sale, Carla Bruni, în a cincea lună de sarcină, având recomandarea medicilor de a nu sta mult în picioare. Elysse va celebra sărbătoarea naţională fără pompă şi fără vreo petrecere în grădinile palatului, pentru al doilea an consecutiv. Din raţiuni familiare, Nicolas Sarkozy şi-a petrecut week-end-ul la Fort Bregancon, în compania soţiei. Apropo de adversarii socialiştii, care fac aluzie la afacerea DSK sau Guerini, preşedintele le-a spus că „ei se ocupă de ei, iar el de ţară”. Revenind la dosarul libian, Saif al Islam, fiul colonelului Gaddafi, a livrat presei algeriene o altă versiune a rolului Franţei în conflictul din Libia. „Adevărul este că noi suntem în negociere cu Franţa, şi nu cu rebelii”. Numai că şi Saif al Islam şi tatăl său Muammar Gaddafi poartă asupra lor câte un mandat internaţional de arestare pentru crime împotriva umanităţii. Pe de altă parte, ministrul Apărării, Gerard Longuet a invocat, pentru prima dată, costurile ridicate ale operaţiunilor militare desfăşurate în Libia. Anturajul lui Nicolas Sarkozy estimează, pentru perioada următoare, o posibilă deschidere a unei anchete, cu privire la componenţa tribunalului pentru arbitraj care i-a atribuit lui Bernard Tapie o despăgubire uimitoare pentru prejudicii morale. Cu toate acestea, luând în calcul şi schimbarea de stil, care se face remarcată în gesturile lui Nicolas Sarkozy, cele mai recente sondaje de opinie îl creditează doar cu 21% grad de încredere. Ultimul sondaj LH2, pentru Yahoo, apărut duminică, îi acordă exact 21% din voturi pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, dându-l învins, în turul secund, indiferent de numele contracandidatului. Singura „veste bună”, reculul Marinei Le Pen, care a pierdut cinci procente faţă de precedentele măsurători.