Teodor Meleşcanu a demisionat de la şefia SIE

0
373

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de director al SIE şi să declare vacantă funcţia. Potrivit purtătorului de cuvând al BEC Marian Muhuleţ, Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat că va depune astăzi, ora 10.00, candidatura lui Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale. Acesta a menţionat că a încercat să îl contacteze pentru confirmare pe Teodor Meleşcanu, însă nu a reuşit până la acest moment.

Conform legii 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, conducerea SIE se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea preşedintelui României. Articolul 76 alineatul 2 din Constituţie stipulează că ”legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”. De asemenea, potrivit articolului 65 alineatul 2 din Constituţie, Camerele îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, printre altele pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii. Teodor Meleşcanu ar urma să se înscrie în competiţia pentru alegerile prezidenţiale, după cum a sugerat încă de vineri când, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, a declarat că luni va exista răspunsul, ”dacă vor fi întrunite condiţiile”. Întrebat dacă a strâns semnături pentru candidatură, Meleşcanu a precizat: ”Tocmai asta este problema”. Şeful SMCD, Mircea Dogaru, a declarat pentru ”Gândul” că el a fost cel care se ocupat de strângerea semnăturilor necesare depunerii candidaturii lui Meleşcanu. Termenul de depunere a candidaturilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie expiră în 23 septembrie.