Congresul PNL, de la un capăt la altul, a oferit o fotografie, deloc mişcată, a liberalilor, într-un moment al existenţei lor. Cu regie, relativ iscusită, totul a curs şnur din punct de vedere organizatoric: Klaus Iohannis a fost ales preşedinte, ceea ce se anticipa, iar cei care au pus umărul cu nădejde şi-au adjudecat sau readjudecat cele 31 de posturi de vicepreşedinţi. Printre aceştia, dar cam la coada listei, şi deputatul de Dolj, Mihai Voicu, încă liderul de facto al liberalilor din teritoriu. S-au avut în vedere, probabil, şi „excelentele rezultate” la alegerile europarlamentare. Ceea ce se ştia s-a întâmplat: s-a aprobat şi fuziunea cu PDL, despre care noul preşedinte al PNL este în măsură să confirme că „PNL a acceptat” păstrarea denumirii de PNL, pentru noua formaţiune rezultată, ceea ce a generat imediat reacţia lui Emil Boc, Cezar Preda şi care au mai fost. A vorbit Klaus Iohannis fără acoperire? Greu de crezut. Partea mai curioasă a lucrurilor derivă din faptul că nu doar Klaus Iohannis este candidat pentru alegerile prezidenţiale, ci şi Crin Antonescu, acesta exprimându-şi disponibilitatea, decizia aparţinând Delegaţiei Permanente a PNL unde se va vota prezidenţiabilul partidului. Aşteptată a fost confruntarea anunţată dintre europarlamentarul Norica Nicolai şi Crin Antonescu, dar, finalmente, şi aceasta s-a redus la o polemică mult diluată. Sigur, când Norica Nicolai a avut referiri la „calul Troian” – Sorin Frunzăverde, detaşat la PNL, „care se va întoarce acasă prin marea fuziune”, sau la „oamenii care au trădat acest partid şi sunt astăzi la masă cu noi”, aluzie la Gheorghe Flutur, Theodor Stolojan şi atâţia alţii, s-a apropiat de o oarecare minimă decenţă politică. Numai că PNL a trădat electoratul, chemat să voteze, în 2012, Uniunea Social-Liberală (USL) şi despre asta nu s-a mai suflat un cuvinţel. Noroc cu Crin Antonescu, acesta evocând „standardul de aspiraţie, onoare, curaj, devotament, atins de partidul său”. Dar în politică, se pare, multe cuvinte au cu totul alt sens decât cel obişnuit. Interesant este faptul că şi Crin Antonescu, aidoma lui Klaus Iohannis, a afirmat răspicat că „nu vrem să renunţăm la numele nostru şi nici nu vom renunţă. Nu vrem să renunţăm şi nu vom renunţa la istoria PNL”. Din această perspectivă, evoluţiile ulterioare privind „unificarea dreptei” vor cunoaşte, după toate aparenţele, unele dificultăţi. Ceea ce se poate concluziona, după acest Congres de ochii lumii, este că, deja ştim, Crin Antonescu ţine ascunsă disponibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale. Dacă acelaşi miraj îl bântuie şi pe Klaus Iohannis, atunci prietenia lor politică nu este exclus să se sublimeze într-o adversitate la fel de consistentă. Răfuielile şi unele demisii anunţate, altele pe ţeavă, au făcut parte din meniu. Unul sălciu, prin care liberalii nu s-au întărit deloc, cum povestesc, ci mai degrabă au identificat noi motive de dihonie.
