Curtea de Apel Craiova a pronunțat, ieri, sentința definitivă în dosarul în care afaceristul craiovean Samir Sprînceană și alți 10 inculpați au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave după obţinerea unor rambursări ilegale de TVA în valoare totală de aproape 66 de milioane de lei. Din cei 11 inculpaţi, faţă de patru a încetat procesul penal, restul alegându-se cu pedepsele reduse, întrucât instanța le-a admis apelurile și a ținut cont de noul Cod penal ale cărui prevederi le-au fost favorabile. Samir Sprînceană a fost condamnat la cea mai mare pedeapsă, de 8 ani închisoare, față de 18 cât primise la Tribunalul Dolj. În afara lui Sprînceană, deja încarcerat, polițiștii spun că așteaptă mandatele pentru a-i ridica pe craiovenii condamnați definitiv în dosar.
După 8 ani de proces, unul dintre cele mai vechi dosare aflate pe rolul instanțelor craiovene a ajuns la final. Este vorba despre cel al rambursărilor ilegale de TVA în valoare de aproximativ 66 de milioane de lei pentru care, în 2006, afaceristul craiovean Samir Sprînceană a fost trimis în judecată împreună cu alte 10 persoane.
În sentința pronunțată ieri, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile inculpaților și le-a redus cu mult pedepsele, ținând seama de faptul că o serie din faptele reținute în sarcina lor s-au prescris, iar la altele s-a schimbat încadrarea juridică. Astfel, judecătorii au decis ca Samir Sprînceană și Adrian Marius Berceanu să execute câte 8 ani închisoare, Roland Împușcătoiu – 7 ani şi 3 luni închisoare, Petrișor Crăciun – 3 ani şi 6 luni închisoare, Ion Alin Popa – 3 ani şi 6 luni închisoare, Florinel Buioca – 3 ani şi 8 luni închisoare, iar Florinela Luminiţa Dobre – 4 ani închisoare, în timp ce față de Martha Luiza Popa procesul a încetat. Asta după ce, anul trecut în februarie, Tribunalul Dolj îi condamnase pe Samir Sprînceană și Adrian Marius Berceanu la câte 18 ani închisoare, Roland Împuşcătoriu – 14 ani închisoare, Petrişor Crăciun – 10 ani închisoare, Alin Ion Popa – 10 ani închisoare, Florinel Buioca – 10 ani închisoare, Luminiţa Dobre – 10 ani închisoare, iar Luiza Popa 2 ani de închisoare.
Trimiși în judecată în 2006
Reamintim că, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată, în august 2006, pe Samir Spînceană, Adrian Marius Berceanu, Roland Împuşcătoriu, Ion Alin Popa, Petrişor Crăciun, Florinel Buioca, Florinela Luminiţa Dobre, Decebal Iovănescu, Martha Luiza Popa, Ancuţa Madalon şi Angela Berceanu pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declaraţii, spălare de bani şi evaziune fiscală.
Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurorii DIICOT, între iulie 2003 şi octombrie 2004, grupul infracţional organizat constituit de Samir Sprînceană, Adrian Marius Berceanu, Roland Împuşcătoiu şi Florinela Luminiţa Dobre a solicitat şi obţinut ilegal, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, rambursări ilegale de TVA, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj în valoare de aproape 66 de milioane de lei. Administratori ai societăţilor comerciale erau Samir Sprînceană, Berceanu şi Împuşcătoiu, iar de întocmirea documentelor de evidenţă contabilă, efectuarea operaţiunilor bancare şi prezentarea la controalele făcute de inspectorii DGFP Dolj s-au ocupat contabila Luminiţa Dobre şi alţi angajaţi de la Compartimentul financiar-contabil condus de aceasta. Sumele de bani obţinute din rambursările ilegale de TVA ar fi fost ridicate în numerar sau transferate în conturile SC KIRA GROUP SRL şi SC OLTENIA NETWORK CABLE SRL cu titlul de ajutor financiar sau împrumuturi. Ulterior, potrivit anchetatorilor, din conturile celor două societăţi, banii au fost ridicaţi în numerar şi au ajuns la Sprânceană, Berceanu şi Împuşcătoiu.
Instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, sechestru instituit de procurorii DIICOT încă din anul 2005, dar şi asupra firmelor folosite în activitatea infracţională.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au declarat că, în momentul în care vor primi mandatele de executare a pedepselor emise de instanță pe numele inculpaților, vor fi demarate activitățile vizând prinderea și încarcerarea acestora. Mai puțin Samir Sprînceană care este deja în penitenciar, unde execută o pedeapsă de 5 ani închisoare primită pentru infracțiuni informatice.