Muzeul de Artă din Craiova va putea fi vizitat peste „maximum o lună și jumătate”

0
510

După ample lucrări de consolidare și restaurare realizate în ultimii cinci ani, Muzeul de Artă din Craiova – Palatul „Jean Mihail” se va redeschide pentru public peste „maximum o lună și jumătate”, potrivit noului manager al instituției, Emilian Ștefârță. Astfel, craiovenii vor regăsi în expunerea permanentă aproximativ 200 de lucrări – valoroase opere de artă de Nicolae Grigorescu, Ion Țuculescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, ca și ale reprezentanților școlilor olandeză, flamandă, franceză și italiană. Și, desigur, cele șase sculpturi brâncușiene aflate în patrimoniul instituției craiovene. Mai apoi însă acestea își vor găsi locul în Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”, care urmează să fie construit, până la sfârșitul anului 2015, în curtea muzeului. Consolidarea și restaurarea palatului – monument istoric de importanţă naţională, construit la începutul secolului trecut – au costat aproape 20 de milioane de lei, din fonduri europene, la care se adaugă contribuţia Consiliului Judeţean Dolj.

Contractul de finanțare nerambursabilă, încheiat în urmă cu aproape 5 ani

Pentru proiectul «Consolidare, restaurare Palatul „Jean Mihail” – Muzeul de Artă Craiova», Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de beneficiar, a obținut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe. Proiectul a vizat consolidarea şi restaurarea clădirii muzeului, respectiv a unei arii construite de 1.189 mp, a unei arii desfăşurate de 3.368 mp, a unei arii utile de 2.429 mp, precum şi achiziţionarea de echipamente pentru protecţia obiectivelor de patrimoniu.

Contractul de finanțare nerambursabilă a fost încheiat la data de 12 octombrie 2009, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (Autoritatea de Management POR) și Consiliul Județean Dolj și are o perioadă de implementare de 57 de luni. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 18.678.349,53 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională este de 15.876.597,10 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 2.428.185,44 lei. La acestea se adaugă contribuția locală a Consiliului Județean Dolj în valoare de 373.566,99 lei, precum și valoarea TVA rambursabilă de la bugetul de stat în sumă de 4.439.357,63 lei.

Proiectul tehnic, revizuit pentru Cabinetul „Brâncuși” și Sala Italiană

«De-a lungul contractului de finanțare, s-a pus accent foarte mult pe partea de consolidare a clădirii și pe cea de restaurare a elementelor decorative. Lucrul acesta s-a făcut în două etape, iar ultima – ce viza Sălile „Brâncuși” I și II și Sala Italiană – s-a încheiat de curând. Pentru acestea a fost necesară revizuirea proiectului tehnic inițial. Asta pentru că nimeni nu a știut la început ce ascundeau. În momentul în care s-a trecut la lucru, am descoperit adevărate „văgăuni” în plafoane și toate au trebuit remediate. Încăperile au recăpătat, astfel, aspectul pe care l-au avut inițial, la momentul construirii acestei clădiri», a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Veronica Toma, șef Serviciu Dezvoltare regională, proiecte cu finanțare internațională din cadrul Direcției afaceri europene, dezvoltare regională, proiecte cu finanțare internațională a Consiliului Județean Dolj. Alături de domnia sa, la conferință a participat și Mirela Mihai, director general al Romconstruct Holding Grup, firma căreia i-a revenit, prin contract, execuția lucrărilor.

Mai trebuie achiziționate socluri, vitrine de expunere și sisteme de prindere a tablourilor

Fiind vorba de o clădire înscrisă în lista monumentelor de patrimoniu la categoria I A, lucrările au fost executate numai de restauratori şi conservatori atestaţi în diferite domenii, de la sculptură în piatră, marmură şi metal până la tapiserie şi lemn. Valoroasa stucatură, în parte aurită, plafoanele pictate, candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările de marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul de stil, feroneria etc., toate au fost restaurate și vor putea fi văzute în curând de craioveni și de turiști.

„În momentul de față, suntem pe punctul de a finaliza demersurile legate de deschiderea pentru public a clădirii. Suntem în faza de achiziție a sistemelor de agățare a tablourilor. Lista operelor de artă care urmează să facă parte din expoziția permanentă este definitivată. Mai avem de achiziționat soclurile și vitrine de expunere, cu finanțare de la Consiliul Județean. Va fi o deschidere festivă și una pentru public, urmând ca anumite lucruri să fie finalizate pe parcurs”, a declarat managerul muzeului, Emilian Ștefârță.

Operele brâncușiene își vor găsi loc în Centrul Internațional dedicat sculptorului

Acesta a mai precizat că, pe lângă lucrări de pictură, grafică și sculptură vor reveni în expunerea permanentă și cele șase opere brâncușiene – „Cap de copil”, „Coapsa”, „Domnișoara Pogany”, „Orgoliu”, „Sărutul” și „Vitellius”. Însă, deși proiectul de reamenajare a schimbat complet înfățișarea Cabinetului „Constantin Brâncuși”, iar lucrările vor fi puse în valoare prin socluri și lumini, acestea nu vor rămâne definitiv aici. Ele urmează să fie transferate în Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”, care va fi construit în curtea Muzeului de Artă până la sfârșitul anului viitor.

„Va fi o clădire dedicată în exclusivitate operelor marelui sculptor. Vom avea grijă ca șantierul să nu încurce foarte mult publicul care va veni să viziteze muzeul. Vom face în așa fel încât fiecare să își desfășoare activitatea fără să îl deranjeze pe celălalt. Timpul pentru realizarea Centrului este destul de scurt, un an și jumătate, iar în acest interval trebuie să suportăm disconfortul…”, a mai spus Emilian Ștefârță.

Potrivit Marilenei Bogheanu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia – instituție care gestionează la nivel regional Programul Operațional Regional –, proiectul Centrului Internațional „Constantin Brâncuși” este unul „foarte complex”. «Partea subterană a pavilionului va avea lățimea de 17 m, lungimea de 70 m, adâncimea de 7 m față de cota terenului, iar pereții de contur vor avea grosimea de 35 cm. Practic, aici se vor oferi facilități complementare Muzeului de Artă. Vor exista două ateliere de discurs – care se pot transforma în săli de conferință, un atelier de discurs – care se poate transforma în sală de spectacol, o altă sală de spectacol, un atelier de creație și o sală de expoziții care se poate transforma într-un salon. Plus echipamente, instalații…», a precizat Marilena Bogheanu, adăugând că „forma viitoarei construcții este o reinterpretare a lucrărilor sculptorului Constantin Brâncuși, ovoidul”.