Festivalul Național al Tradițiilor, la Casa Băniei

0
433

Începând de astăzi, pe parcursul a trei zile, în Parcul „Sf. Dumitru” şi pe aleile dimprejurul Casei Băniei (Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei) se va desfășura Festivalul Național al Tradițiilor. Evenimentul face parte din programul Zilelor Craiovei și cuprinde o expoziție de artă populară tradițională cu vânzare, parada portului popular, spectacole folclorice susținute de ansambluri profesioniste și de amatori atât din Dolj, cât și din Gorj, Olt și Mehedinți. Deschiderea oficială are loc astăzi, la ora 11.00.

Festivalul Național al Tradițiilor este organizat de Muzeul Olteniei –  Secţia de Etnografie, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Primăria municipiului Craiova.

«Această reuniune complexă a expresiilor folclorice româneşti va cuprinde o expoziţie de artă populară tradiţională cu vânzare, în care vor putea fi admirate obiecte de ceramică, sculptură în lemn, icoane, port popular, ţesături, sticlă, instrumente muzicale, obiecte din os etc. În acelaşi cadru, gastronomia tradiţională va fi reprezentată prin dulceţuri, prăjituri, afumături, brânzeturi, sucuri, miere, ulei. Pe o scenă amplasată în acelaşi spaţiu, ansambluri folclorice, solişti şi rapsozi populari vor prezenta publicului larg valorile muzicale şi coregrafice ale folclorului românesc», au precizat reprezentanții Muzeului Olteniei.

Deschiderea oficială a programului de manifestări are loc astăzi, la ora 11.00, în fața Casei Băniei. Până seara, la ora 20.00, craiovenii sunt așteptați la expoziția cu vânzare în aer liber, ca și la spectacolele folclorice care vor avea loc între orele 11.00-14.00 și 16.00-18.00. Invitați sunt numai artiști din Dolj: Fanfara „Trâmbiţaşii Domnului’” (Desa), Ansamblul „Elefteria” – Comunitatea Elenă (Calafat), Ansamblul „Altița” (Căminul Cultural Maglavit), Ansamblul „Doina Mischiului” (Căminul Cultural Mischii), Ceata lui Streață (Melineşti), rapsozii populari Valentina Simion și Viorel Rădoi (voce, Pielești), soliştii vocali Lavinia Bârsoghe și Manuela Motocu (Craiova).

Mâine, 28 mai, între aceleași ore, vor urca pe scenă Gelu Voicu şi Taraful „Burnasul”, Taraful lui Constantin Lătărețu (Lelești, Gorj), Ansamblul „Romanați” din Caracal (Olt), Grupul vocal „Oltenași cu oltencuțe” al Palatului Copiilor din Drobeta-Turnu Severin (Mehedinți), Ansamblul „Alunelul” (Căminul Cultural Pielești), rapsozii populari Ion Crețeanu (cobză și voce), Marcel Boța (cobză și voce), Marius Gheorghe (caval și voce), solista vocală Zorina Bălan. Expoziția de artă populară tradițională cu vânzare va rămâne deschisă și mâine, între orele 10.00 și 20.00, ca și joi, de la 10.00 la 17.00.

„Răi și buni” – expoziție de obiecte de artă realizate de deţinuţi

Tot pe aleile din jurul Casei Băniei poate fi vizitată, în perioada 26-30 mai, o expoziţie cu vânzare de obiecte realizate de deţinuţi, organizată, cu prilejul Zilelor orașului, de Primărie şi Penitenciarul Craiova. Intitulată „Răi și buni”, expoziția cuprinde obiecte de artă realizate de 30 de deţinuţi care au participat la ateliere ocupaţionale – pictură pe sticlă, cusut goblen, broderie şi confecţionare articole din lemn. „Activitatea desfăşurată de sectorul Reintegrare Socială din Penitenciarul Craiova face parte din campania de informare şi sensibilizare a comunităţii cu privire la problematica reintegrării sociale a deţinuţilor. Expunerea obiectelor realizate de deţinuţi este o ocazie de evidenţiere a eforturilor depuse de aceştia pentru reintegrare socială, precum şi de valorificare a aptitudinilor artistice. Totodată, o expoziţie cu vânzare poate fi o sursă de autofinanțare a activităților de atelier ocupațional, în contextul în care bugetul unității nu asigură materialele necesare”, a menționat inspector principal Marian Ginjoveanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Craiova.