Ruxandra Sireteanu (n. 20 decembrie, 1943, Craiova), actriță între anii 1965-1969 a Teatrului Național din Craiova, a trecut în eternitate la vârsta de 70 de ani. Absolventă a IATC București, a fost repartizată la Naționalul craiovean în 1965. Legăturile familiei sale cu teatrul erau mai vechi, tatăl – actorul Nicolae Sireteanu – fiind un apreciat profesionist al trupei TNC.
Potrivit reprezentanților Naționalului craiovean, primul său rol pe această scenă a fost Ileana, în „Pantofiorul de aur”, de Emil Lițu, iar rolurile ce au urmat aici au consacrat o actriță de top: Catarina din „Femeia îndărătnică” de W. Shakespeare (regia Miron Niculescu), Dorina din „Tartuffe” de Moliere (regia Miron Niculescu), Şura din „Egor Bulîciov” de Maxim Gorki (regia Petre Sava Băleanu), Elena din „Suflete tari” de Camil Petrescu (regia Geta Tomescu).
În 1969 a plecat la Teatrul din Oradea, iar din 1972 a intrat, prin concurs, la Teatrul „C. I. Nottara” din București, unde a desfășurat o activitate prodigioasă. Criticul de teatru B. Elvin a caracterizat astfel interpretarea sa din „Femeia îndărătnică”: „Ne-au surprins siguranța și aplombul ferocei Catarina, sub care se ascunde și se apară, de fapt, un suflet docil și dornic de a se lăsa stăpânit”.
În perioada 1992-1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii „Hyperion” din Bucureşti, iar din 1996 a realizat dublaje la filmele de desene animate, în Studiourile „AGER FILM”. De asemenea, în anii 1998 şi 1999, Ruxandra Sireteanu a făcut dublaj la serialul de televiziune „Suflet de femeie.”
«Lumea teatrului românesc suferă o grea pierdere prin dispariția unei actrițe de o mare distincție. Colectivul Naționalului craiovean aduce un ultim omagiu unei fost colege pentru care teatrul craiovean a însemnat o rampă de lansare către o carieră remarcabilă», precizează reprezentanții TNC într-un comunicat de presă.