Criza din USL se prelungeşte

0
345

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avut, ieri, la Palatul Victoria, o nouă discuţie cu liderul PSD, premierul Victor Ponta, iar la final acesta a declarat că liberalii îi stau la dispoziţie până luni şefului Executivului cu propunerile pentru cele 4 ministere (Klaus Iohannis – vicepremier şi ministru de Interne, în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie, Teodor Atanasiu – ministru al Economiei, în locul lui Andrei Gerea, Eugen Nicolăescu – ministru de Finanţe, în locul lui Daniel Chiţoiu, şi Cristian Buşoi – ministru al Sănătăţii, în locul lui Eugen Nicolăescu). „Îi stăm la dispoziţie până luni (n.r. – premierului) cu propunerile pe care le-am făcut (…) Nu avem nici un motiv să renunţăm la propunerile noastre”, a precizat Antonescu. Pe de altă parte, acesta a acuzat faptul că „USD (n.r. – formată din PSD, PC şi UNPR), PSD, domnul Ponta au inventat tot felul de formule, de pretexte pentru a nu-l accepta pe domnul Iohannis ca vicepremier”. Potrivit liderului PNL, aşa cum a creat „USD care să substituie treptat USL”, Victor Ponta construieşte astăzi „un guvern USD care să înlocuiască guvernul USL”. „De ce domnul Ponta, de ce PSD, de ce aliaţii săi artificiali acceptă orice formulă, dar numai cea normală, la care PNL are dreptul, ca domnul Klaus Iohannis să fie viceprim-ministru şi ministru de Interne, nu ştiu. Dar asta îmi arată încă o dată că domnul Ponta are alte gânduri, că PSD şi ceilalţi, asociaţii, au alte gânduri. (…) E clar că oamenii fac pe dracu-n patru numai să nu vină Iohannis”, a opinat Antonescu. Totodată, preşedintele PNL a precizat că, luni seară sau marţi, dacă Ponta nu acceptă propunerile partidului său pentru cele 4 ministere, „vom avea fie un guvern USL, fie un guvern USD, lipsit de orice legitimitate şi căruia, ca atare, noi îi vom cere demisia imediată”. Întrebat dacă acest lucru înseamnă ieşirea PNL de la guvernare, Antonescu a răspuns că „până una, alta, am cam fost daţi afară de la guvernare”. În replică, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că el a acceptat deja să facă „mai mulţi paşi înapoi” pentru păstrarea USL, precum renunţarea la ideea ca PC să deţină un post de vicepremier, şi că va forma un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii. „Voi numi, conform Constituţiei, miniştri interimari dintre actualii membri ai Guvernului şi voi aştepta limita maximă de 45 zile pentru ca liberalii să revină în Guvern cu toţi miniştrii şi toate funcţiile pe care le au”, şi-a expus Ponta planul pentru o situaţie de acest fel. Totodată, acesta a explicat că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă liberalii se retrag de la guvernare.

Tot ieri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisiile din funcţiile de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Ponta şi liderul PNL, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Drept urmare, premierul preia postul de ministru interimar al Finanţelor, iar Constantin Niţă va fi ministru interimar la Economie. Guvernul arată, într-un comunicat, că, pentru funcţionarea stabilă şi eficientă a Cabinetului, primul ministru a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin Antonescu. „Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniştri liberali pentru ministerele în discuţie, dar propunerea a fost respinsă de către preşedintele Crin Antonescu, care a motivat că nu doreşte să intre în contradicţie cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat preşedintelui Crin Antonescu să propună doi miniştri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanţelor Publice şi, respectiv, la Ministerul Economiei. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat şi în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL”, se afirmă în comunicat. Urmare a acestei situaţii, Ponta a luat act de demisiile miniştrilor Chiţoiu şi Gerea şi a înaintat preşedintelui Traian Băsescu, „după consultări în USL”, propuneri pentru ocuparea interimară a celor două poziţii de miniştri. La scurt timp, şeful statului a şi anunţat că a semnat decretele de numire a interimarilor la Finanţe şi Economie. Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat ieri că Birou Politic Naţional al partidului a stabilit ca, ieri, Chiţoiu şi Gerea să-şi depună „în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.