Din Italia vin două veşti proaste. Prima, că din considerente politice va avea un nou preşedinte al Consiliului de miniştri; a doua că programul redresării economice are un aer efemer. Pentru a contracara tulburările parlamentare care au dus la prăbuşirea a trei şefi de guvern în ultimii trei ani, nici unul ales prin sufragiu popular, ci desemnat prin combinaţii între partide, Matteo Renzi, aidoma unui tren de mare viteză (TGV) încearcă jocuri de culise interesante. Ceea ce n-au reuşit pateticul Silvio Berlusconi, înţeleptul Mario Monti şi echilibratul Enrico Letta, ultimii doi extrem de moderaţi, încearcă Matteo Renzi. După 10 luni de guvernare, în care realizase o singură reformă importantă (privatizarea Poştei) şi respectarea obiectivului de deficit public, de 3% din PIB, lui Enrico Letta i s-a reproşat lentoarea reformelor şi stagnarea persistentă a economiei. Primarul florentin Matteo Renzi (39 de ani) promite reforme energice, de inspiraţie bleir-istă, inclusiv locuri de muncă, ceea ce ar fi o frumoasă revoluţie dacă ar şi reuşi. La nivel economic, situaţia Italiei este extrem de complexă: în pofida unei infime creşteri economice de 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, ţara a cunoscut nouă trimestre negative consecutive, determinând un recul sensibil al PIB. Moody’s a taxat această stare de lucruri. Producţia industrială a scăzut, şomajul se află la 12,7% (41,6% pentru tinerii în vârstă de 15-24 ani), iar creşterea sărăciei în majoritatea regiunilor se face resimţită. Matteo Renzi are nevoie înainte de toate de o majoritate stabilă pentru a dobândi imaginea unui buldozer în economie. Se pare că va împrumuta câteva elemente de la Mişcarea 5 Stele (M5S), a clovnului Beppe Grillo. Semnale îngrijorătoare vin însă din flancul stâng al partidului său, deloc dispus să stea alături de Noul Centru Dreapta, al lui Angelino Alfano şi vocile unor senatori anunţă că ar putea ieşi din sală în timpul votului de învestitură. Alfano, la rândul său, nu e deloc încântat de faptul că revine lângă Silvio Berlusconi, expulzat din Parlament după condamnarea la închisoare pentru evaziune fiscală şi implicat în alte două dosare, „Ruby” şi „Napoli”, acesta din urmă referitor la coruperea unui senator. Renzi rămâne însă apăsat şi de faptul că este al patrulea preşedinte al Consiliului de miniştri nedesemnat de urne, încarnare magnifică a sistemului care continuă să semnifice Italia.
