Destrămarea USL ar putea fi un dezastru şi pentru PSD

Uniunea Social Liberală (USL) şi-a adjudecat ultimele alegeri – locale şi parlamentare – la scoruri neverosimile, care cu greu vor mai putea fi reeditate în perioada următoare. Cu o majoritate confortabilă în ambele Camere ale Parlamentului, peste 70%, actuala criză guvernamentală este ceva de neimaginat şi probabil va avea efecte nefaste în anul electoral 2014, mai ales în privinţa participării la vot. Deşi creşterea economică pe anul precedent este anunţată ca una consistentă (3,5%). De ce s-a împotmolit actuala majoritate parlamentară, legitimată popular sub sigla USL, nu USD, după ce a avut atâta timp la dispoziţie pentru a se cunoaşte suficient unii pe alţii, pentru a nu-şi descoperi incompatibilităţi şi orgolii ireductibile, tocmai când avea nevoie de coerenţă şi solidaritate? Dacă liderii USL îşi vor pune această întrebare cu seriozitate, ei vor trebui să-şi asume, dincolo de unele justificări conjucturale, mai multe vinovăţii de fond. Fiindcă e limpede că nu s-au pregătit temeinic pentru victoria strălucită care li s-a dăruit. În fapt, spectacolul oferit în aceste zile are un aer pripit, spasmodic, improvizat. Cum poate, moralmente vorbind, senatorul Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, liderul grupului PSD de la Senat, să-l ameninţe pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cu posibila schimbare din funcţie? De când domnia sa a devenit o voce justiţiară a PSD, etalând o gândire politică de lemn, alcătuită din resentimente şi schematisme moştenite din trecutul imediat? Cum poate vicepremierul Liviu Dragnea, modest ministru al Dezvoltării Regionale, să-şi „trimită gura la plimbare”, menţionând existenţa unei majorităţi aritmetice care să nu includă liberalii, când votul popular, acordat, cum spuneam, în extaz, a fost eminamente pentru USL? Ani de-a rândul PSD – dispunând de redutabili tacticieni – a lăsat impresia unei seriozităţi politice, în pofida erorilor individuale de acum cunoscute şi rareori a evaluat greşit câmpul de luptă. Nu spune nimeni că liberalii, la rândul lor, au excelat în tact politic şi au evitat, pe cât le-a stat în putinţă, manevrele impure, negustoreşti, în căutarea de privilegii, dar toate păreau digerabile în comparaţie cu declaraţiile destabilizatoare venite acum din ambele câmpuri. Când, dintr-odată, camarazii de până mai ieri – termen reabilitat, derobat de orice conotaţie peiorativă de socialiştii francezi – şi-au descoperit reciproc intoleranţe, după ce mărşăluiseră alături în atâtea şi atâtea bătălii. Duşmanii nu se mai află în tranşeele opuse, ci în rândul partenerilor de alianţă electorală şi politică, înregistrată juridic, nu asamblată după alegeri, prin negocieri şi conivenţe de tot felul. Suspectă rămâne şi gâdilarea UNPR, partidul vicepremierului Gabriel Oprea, cel cu interesul naţional, devenit ex abrupto, nu demonul minor, ci aliatul de nădejde, după piruetele exersate alături de PDL în guvernarea precedentă. Filmul năucitor se ştie. Oricum, s-a intrat într-un schimb de contre nervoase şi nicidecum într-o cumpătată discuţie, menită să ateste inteligenţă şi supleţe din partea liderilor social-democraţi. Probabil că USL nu se va rupe în cele din urmă, precumpănind luciditatea pozitivă a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, artizanii construcţiei politice, ce părea inexpugnabilă. Deşi semnalele tonice vin din partea lui… Dan Voiculescu. Şi dacă ceva va rămâne din acest ultim scandal este dificultatea coabitării în actul guvernării. Or, social-democraţii, fideli simţului onoarei, trebuiau să evite pe cât posibil să fie actori într-o astfel de întâmplare. Ar fi avut de câştigat enorm în planul imaginii. Perdant la puncte de imagine rămâne şi Crin Antonescu, părăsit de calmul bănuit odinioară.