Reţetă liberală: Oricine poate fi ministru

Liderul liberalilor, Crin Antonescu, preşedinte al Senatului, co-preşedinte al USL şi candidat – anunţat – la alegerile prezidenţiale din toamnă, părea până recent un politician matur, capabil să înţeleagă şi rostul criteriilor de selecţie şi promovare a competenţelor executive, care, ajunse la vârf, să garanteze profesionalismul guvernării, prin materializarea propriului proiect pe felia ocupată şi, prin aceasta, prestigiul formaţiunii pe care o reprezintă. Această sănătoasă logică politică i-a devenit însă străină. Chiar admiţând că nici o alegere nu e sigură, că un bun profesionist pe un domeniu dat, sau un om integru, un parlamentar abil nu sunt, în mod garantat, şi miniştri buni, dar un criteriu, fie şi parţial, e mai bun decât nici un criteriu. Dacă ne gândim puţin că, recent, cancelarul german, Angela Merkel, nu a renunţat in corpore la toţi miniştrii CDU-CSU, la formarea noului guvern, iar schimbarea lui Wolfgang Schauble, de la Finanţe, nici prin gând nu i-a trecut, fiind extrem de atentă şi la „oferta” social-democraţilor (SPD), atunci ceea ce se întâmplă la noi pare de domeniul ridicolului. Fiindcă ce am văzut în zilele din urmă descumpăneşte pur şi simplu, totul plutind într-un neliniştitor mister. Uimirea nu începe cu desemnarea lui Klaus Iohannis, primarul Sibiului, bine văzut în Ardeal, pentru Interne, fără a se preciza clar şi răspicat, din capul locului, că într-o atare situaţie înţelege să renunţe la statutul de ales local, spre a spulbera orice discuţie inutilă, legată de evidenta incompatibilitate, o suspendare sine die nefiind posibilă decât aşa cum prevede Legea administraţiei publice locale. Dacă Iohannis este o soluţie de luat în seamă, deşi e vorba de Ministerul de Interne, în rest, Cristian Buşoi, lipsit de orice performanţă, anunţat pentru un transfer de la CNAS la Ministerul Sănătăţii, şi extragerea lui Eugen Nicolăescu de la Sănătate pentru a fi plantat la Finanţe, spre a impulsiona colectarea taxelor, în locul lui Daniel Chiţoiu, pare ceva de neînţeles, aidoma girafei văzută în premieră de Moromete. Practic, toţi miniştrii liberali, cu excepţia Marianei Câmpeanu, de la Ministerul Muncii, au fost schimbaţi, după mai puţin de un an şi două luni, cât a trecut de la alegerile legislative. La Cultură şi Economie am avut schimbări de-a dreptul uimitoare: Puiu Haşotti, Daniel Barbu, Gigel Bucur, respectiv Daniel Chiţoiu, Varujan Vosganian şi Adrian Gerea. Ca să nu mai vorbim de Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu şi Ramona Mănescu pe la Transporturi. Toate aceste mişcări nu sugerează altceva decât o abordare arbitrară, rezultatul unui amestec de aranjamente de culise, servilism şi viclenie. Oricum, câtă vreme selecţia de cadre arată astfel, câtă vreme se dăruiesc liniştit ministerele pe mâna cui se nimereşte, amicilor sau cunoştinţelor, nu putem aspira, să lăsăm buna funcţionalitate a Guvernului în pace, decât la statutul de pitoiresc membru al UE, dacă nu şi cel mai caraghios eşec al extinderii ei. Din păcate, „reţeta liberală” conform căreia oricine poate fi ministru are trecere şi în teritoriu, unde oferta PNL aproape că nu mai merită comentată. Fiindcă este chiar „o glumă” ceea ce s-a întâmplat cu „competenţele” trimise pe scena publică.