CSU Craiova, spre Antalya, via Izvorani

0
420

Chiar dacă plecarea spre Antalya, pentru al doilea stagiu de pregătire, este programată luni dimineaţa, la ora 6, de pe Aeroportul „Henri Coandă”, delegaţia CS Universitatea Craiova a plecat încă de ieri la Bucureşti. De teama înrăutăţirii condiţiilor meteo, dar şi fiindcă în Bănie nu aveau teren de antrenament, împărţindu-l pe cel de la „Popeci” cu jucătorii FCU, fotbaliştii lui Ovidiu Stângă şi-au stabilit pentru week-end cartierul general la Complexul Olimpic de la Izvorani. CS Universitatea se va pregăti la Belek în intervalul 3-15 februarie, în acest cantonament urmând să se dispute şi cinci meciuri amicale. „Am încredere că vom face şi meciuri bune, nu doar antrenamente. Băieţii sunt motivaţi să joace pe terenuri uscate şi să se antreneze în condiţii optime”, a declarat Ovidiu Stângă. Lotul CSU este format din: Brac, Irimia, Latinovic (portari) – Cârjă, Kitanovski, Pătraşcu, Ljubinkovic, Izvoranu, Patriche, Vătăjelu, Velcovici, Ionescu, Pleşan, Ferfelea, Câju, Ganea, Precup, Sin, Varga, Curelea şi Voinea (jucători de câmp). Acestora li se va alătura de pe 9 februarie şi juniorul Andrei Ivan, care se află deja în Antalya, cu naţionala under 17 a României. Mijlocaşul Ionuţ Şerban, care a făcut parte din lot la primul stagiu, nu s-a înţeles în privinţa contractului cu oficialii clubului din Bănie.