Mercato de week-end la echipele Craiovei

0
465

Gogoriţă a părăsit echipa de handbal, iar Hallik, pe cea de baschet, „Legiunea” încorporându-l pe fundaşul croat Petar Babic

Alexandra Gogoriţă Andrei

Cvartetul de eşecuri ale echipei feminine de handbal SCM Craiova a adus şi prima victimă, din rândul jucătoarelor. Una dintre cele mai promiţătoare şi mai cotate jucătoare în campionatul precedent, Alexandra Gogoriţă Andrei, a fost pusă pe liber de conducerea clubului. În prealabil, antrenoarea Carmen Amariei a anunţat-o că nu mai intră în planurile sale, fiind nemulţumită de randamentul interului stânga. Postul lui Gogoriţă (22 de ani) fusese acoperit prin transferul unei jucătoare mult mai experimentate, Mihaela Tivadar, de la Jolidon Cluj. Gogoriţă s-a declarat nemulţumită de faptul că SCM Craiova s-a dispensat de ea abia după încheierea perioadei de transferuri. Formaţia antrenată de Carmen Amariei se află pe locul 9 după 15 etape, cu 15 puncte şi are şanse minime să prindă play-off-ul.  Următorul meci al fetelor va fi în week-end-ul viitor, cu Dunărea Brăila, în Sala Polivalentă. În schimb, băieţii de la CS Universitatea Craiova vor disputa al doilea meci în Polivalentă, duminică, de la ora 11, cu Minaur II Baia Mare. De altfel, duminică va fi o zi aglomerată pentru echipele de sală, de la ora 13.30 formaţia feminină de volei SCM U Craiova întâlnind lanterna roşie, Tomis Constanţa. Va urma de la ora 16 meciul de baschet feminin SCM CSS Craiova – BT Alexandria, cu oaspetele favorite certe, iar fetele lui Daniel Vasile în premieră pe parchetul Polivalentei. În sfârşit, ziua este încheiată de baschetbalişti, de la ora 19. Preţul biletelor este de 5 lei pentru fiecare partidă.

Hallik, dat afară de cifre

Reinar Hallik

Şi echipa de baschet a anunţat o despărţire, pivotul estonian Reinar Hallik plecând din Bănie la un an de când a fost transferat de la Mobitelco Cluj. Hallik a avut procentaje bune în sezonul trecut, fiind una dintre rezervele cu potenţial, însă în acest sezon a evoluat doar în 6 meciuri în Liga Naţională, mediile sale fiind: 4,5 puncte, 0,8 recuperări şi 0,2 recuperări. Într-un clasament al eficienţei, jucătorul baltic îi depăşeşte doar pe puştii Ciotlăuş şi Damian. În Liga Balcanică, Hallik avea procentajele: 5,6 puncte, 1,3 recuperări, 0,3 pase decisive. În aceeaşi zi în care Hallik îşi făcea bagajele, un alt străin ajungea în Bănie, pe un alt post decât estonianul. Fundaşul de 1,90 metri, Petar Babic, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract până la finalul sezonului cu SCM Universitatea Craiova. Croatul evolua în liga secundă din ţara sa, la Rudes Zagreb, însă are un CV bun, fiind în lotul lui KK Zagreb acum doi ani, la câştigarea titlului naţional. Duminică seara, de la ora 19, SCM Universitatea Craiova va disputa cel mai uşor meci din acest campionat, în Sala Polivalentă, contra formaţiei Farul Constanţa. Oaspeţii ocupă penultimul loc, cu un singur succes în 16 meciuri, în timp ce echipa lui Marius Toma este pe 4, la egalitate de puncte cu alte trei echipe aflate pe locurile următoare. Contra Farului, „Legiunea” ar putea folosi jucătorii care au evoluat mai puţin, în condiţiile în care marţi seara urmează un meci important, în Balkan League, cu Teodo Tivat, în Muntenegru.