Autorităţile au declarat starea de alertă pentru judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea

0
348

Membrii comandamentului de urgenţă au decis ieri să declare starea de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, începând cu ora 12, care duminică au fost, timp de şase ore (între 15 şi 21), sub cod roşu de viscol, au declarat surse oficiale. Ulterior, de duminică seara până ieri dimineaţă la ora 09.00, cele trei judeţe, precum şi Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Galaţi au fost sub avertizare cod portocaliu. Asigurarea operaţiunilor de deszăpezire şi ajutorare în cazul localităţilor izolate din cele trei judeţe va fi făcută sub o comandă unitară de la nivelul Guvernului, a precizat premierul Victor Ponta ieri, la şedinţa comandamentului de iarnă de la Palatul Victoria. Totodată, acesta a explicat că echipamentele de intervenţie şi motorina aferentă pentru deblocarea drumurilor în aceste judeţe vor fi asigurate de la rezerva de stat şi armată. „Am primit şi am aprobat propunerea privind disponibilizarea din Fondul de rezervă a cantităţilor de motorină necesare pentru judeţele Brăila, Buzău şi Vrancea şi vom pune la dispoziţie atât de la armată, cât şi de la rezervele statului mijloacele necesare pentru asigurarea alimentării zonelor care sunt izolate (…) Se intervine de la nivel naţional şi totul este pus la dispoziţie de la rezervele statului”, a spus Ponta. Vicepremierul Liviu Dragnea preciza încă de duminică după-amiază că luni dimineaţă îi va propune premierului decretarea stării de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, explicând că acest lucru „va crea posibilitatea şi cadrul legal pentru a dispune măsurile necesare pentru a elimina efectele acestui dezastru, efectele acestei stări de forţă majoră”. 

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr.21/2004, starea de alertă permite autorităţilor să ia orice măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situaţii de urgenţă. Potrivit acestui act normativ, starea de alertă se declară şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă. În localităţi, starea de alertă o declară primarul cu aprobarea prefectului. Pentru un judeţ, decizia aparţine prefectului şi trebuie aprobată de ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale. Zonele afectate de inundaţii, incendii sau zăpezi pot fi evacuate şi se pot acorda ajutoare de urgenţă. Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră. De asemenea, conform OUG nr.21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.