Monica Iacob Ridzi, condamnată la 5 ani de închisoare cu executare

0
426
Monica Iacob Ridzi

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008-iulie 2009, Monica Iacob Ridzi, a fost condamnată, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009, de Ziua Naţională a Tineretului. Judecătorii au mai dispus în cazul acesteia şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme. La ultimul termen al procesului, din 16 ianuarie, procurorul de şedinţă a cerut condamnarea lui Ridzi pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri şi infracţiuni privind sistemele informatice, „din cauza contribuţiei esenţiale şi a calităţii acesteia în timpul săvârşirii faptelor”. DNA susţine că, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Nationale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. „A fost alocată, în acest scop, societăţilor comerciale Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL, suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sporturilor a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locaţii din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfaşura manifestări de acest gen”, arata procurorii. În acest fel, s-a urmărit crearea unei confuzii cu privire la identitatea prestatorilor pentru ca, în final, să se poată plăti către SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL sumele substanţiale prevăzute în contracte, chiar şi în absenţa unor contraprestaţii. În final, spun procurorii anticorupţie, fostul ministru „a dispus plata sumei de aproximativ 3 milioane lei plus TVA prevăzută în cele trei contracte, deşi cunoştea că firmele au efectuat prestaţii minime în valoare totală de peste 536.000 lei plus TVA”.