Gâlceavă „înţeleptului” cu lumea… la DGASPC Dolj

2
509

O şedinţă aparent banală – Colegiul Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj –, la care trebuia să se ia în discuţie raportul de activitate al instituţiei pe anul trecut şi programul activităţilor propuse pentru anul acesta, inclusiv alocările bugetare, s-a transformat, ieri, într-un show incendiar. Avându-l ca principal protagonist pe secretarul Consiliului Judeţean Dolj, Gheorghe Barbărasă, care este şi preşedintele acestui for. Ieri însă, acesta a părut mai mult a domnu’ diriginte, şi încă unul furios la culme, care a dat cuvântul cui a vrut şi când a vrut, a supus la vot o propunere de câte ori a dorit, i-a pus la punct pe cei trei consilieri judeţeni membri ai Colegiului Director (Alexandru Brezniceanu – PDL, Costică Ciurlin – PP-DD şi Constantin Moşoiu – PSD), atunci când au încercat să-i atragă atenţia că încurcă procedurile ori că trebuie să vină cu dovezi în sprijinul acuzaţiilor pe care le face, ba chiar şi pe directorul general al DGASPC Dolj, Maria Manolache, pentru că nu a citit ce trebuie din raportul de activitate pe anul trecut. Şi, ca orice diriginte supărat pe colectiv, a ameninţat că va trece la controale stricte pe fiecare serviciu şi la întâlniri lunare „de dare de seamă” cu şefii, prezenţi şi ei în sală.

Încă de la începerea şedinţei, pentru ca lucrurile să fie clare, secretarul CJ Dolj a precizat că şi-a propus ca anul acesta să aloce mai mult timp instituţiei, „pentru că simt eu că e nevoie de mai multă mobilizare şi grijă pentru respectarea legii”, deoarece „unele lucruri au mai şchiopătat şi prin această Direcţie. Să nu credeţi că eu dacă am avut alte probleme de rezolvat nu ştiu o parte dintre problemele de aici”. Asta nu a fost însă nimic pe lângă scandalul iscat odată cu prezentarea, de către directorul economic Dumitru Herăscu, a bugetului instituţiei pentru 2014 şi a sumelor propuse pe diverse capitole. Dacă referitor la cheltuielile de personal, în valoare de 21,25 milioane lei, din care cheltuielile cu salariile reprezintă 16,638 milioane lei, la cele cu bunuri şi servicii – de 14,325 milioane lei – ori la suma de 100.000 lei alocată achiziţionării de aparatură medicală şi de recuperare Gheorghe Barbărasă nu a avut nimic de obiectat, când s-a ajuns la propunerea de a se da 100.000 de lei pentru cumpărarea unui autoturism secretarul s-a dezlănţuit: „Eu sunt împotriva alocării a 100.000 de lei pentru achiziţionarea unui autoturism, deoarece consider că actualul parc auto este foarte bun, ba, mai mult, e folosit necorespunzător. Propun ca această sumă să fie trecută la achiziţionarea de aparatură medicală. E risipă să-i dai pe încă un autoturism. Dacă cineva crede că mă poate convinge pe mine că Direcţia, care are 46 de autoturisme, are nevoie şi de al 47-lea, se înşeală!”.

„Procedura e cum spun eu, domnu’ consilier!”

Odată lucrurile clarificate, secretarul CJ Dolj le-a explicat celor prezenţi că trebuie să supună la vot mai întâi varianta alocării celor 100.000 de lei pentru autoturism, apoi propunerea sa. După ce le-a reamintit de mai multe ori participanţilor ce variantă votează, pentru că nimeni nu mai înţelegea nimic, a trecut la numărarea voturilor (procedura a fost prin ridicarea mâinii): 10 „pentru”, 3 „împotrivă” şi, s-a presupus, restul s-au abţinut. Când să-i întrebe pe membrii Colegiului Director cine este împotriva alocării banilor pentru cumpărarea maşinii, secretarul a fost oprit de consilierul Brezniceanu, care i-a spus că, potrivit procedurii, votul s-a încheiat, propunerea a picat şi nu mai poate fi reluat votarea. „Procedura e cum spun eu, domnu’ consilier! De 24 de ani tot număr la voturi”, a reacţionat acesta.

Lucruri au rămas… ca în tren

Cum toţi cei prezenţi erau needificaţi cum rămăsese cu această propunere, Gheorghe Barbărasă a explicat: „Propunerea pentru achiziţionarea autoturismului nu a întrunit numărul de voturi necesar – adică 22. Nici propunerea de achiziţionare a aparaturii medicale”. Întrebat ce înseamnă asta, secretarul CJ Dolj şi-a dat seama că ar trebui totuşi să supună la vot folosirea sumei de 100.000 lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală, aşa cum propusese, deşi renunţase să o mai facă atunci când i s-a atras atenţia că nu aşa prevede procedura. Nimeni nu l-a mai putut opri de data aceasta, iar rezultatul a fost de doar 17 voturi „pentru”. Ceea ce însemna, din nou a explicat secretarul, că banii, cei 100.000 de lei, rămân nealocaţi. „Staţi liniştiţi, că nu se pierd, la Consiliul Judeţean se fac tot timpul rectificări bugetare”, i-a liniştit el pe cei prezenţi.

Se va trece la şedinţe lunare de analiză

Finalul şedinţei i-a aparţinut tot secretarului Barbărasă, care i-a anunţat pe angajaţii DGASPC Dolj că a decis ca de acum înainte să-şi exercite rolul de control pe care i-l conferă postura de preşedinte al Colegiului Director. Asta va însemna că va trece la un control strict al activităţii Direcţiei, pe servicii, „pentru că ne-am obişnuit cu lăudăroşenia şi eu vreau să ne dezvăţăm”, şi că, lunar, toţi şefii de centre şi cei de servicii vor avea şedinţă cu el, „pentru analiza problemelor de buget şi de personal”. Acestea fiind zise, secretarul a decis să pună capăt şedinţei, care a durat o oră şi jumătate.

2 COMENTARII

  1. Dar de salariile angajatilor scrie ceva in acel raport al dumneavoastra domnule Barbarasa??? Ma indoiesc ca stiti cat castiga angajatii din aceasata directie. Si probabil nu va intereseaza.
    In alte judete, vecine noua,salariatii DGASPC au salarii mult mai mari. La Dolj luati masini la greu. Au sefii cate 2 masini de serviciu. Pe astea le stiti nu??! V-o veni si voua randul la controale…..

  2. Penibil….. Barbarasa se crede la sedintele UTC. Decat sa tina lectii de “corectitudine” mai bine ne-ar spuna cu cine “se incalzeste” in iesirile dumnealui de la Straja…. Ultima a fost de Revelion…..

Comments are closed.