Căminul de bătrâni intră în reabilitare!

0
407

De astăzi, încep lucrările de reabilitare a Căminului de bătrâni de pe strada „Tabaci”. Vor fi modernizate toate clădirile în care sunt cazate persoanele în vârstă, precum și spălătoria și bucătăria. Este prima reabilitare care s-a făcut de la înființarea acestui azil, iar finanțarea provine din fonduri europene.

În curtea azilului de bătrâni există mai multe corpuri de clădiri, care – toate – vor fi reabilitate prin acest proiect. Șantierul începe, astăzi, cu blocul de 20 de garsoniere în care sunt cazate persoanele a căror stare de sănătate încă le permite să se întrețină, fără ajutor permanent. Potrivit directorului căminului, Vali Giurcă, reabilitarea se va face din temelii, cuprinzând atât interiorul, cât și exteriorul, astfel ca, la final, garsonierele să fie comparabile cu cele de pe piața imobiliară. „Vrem să le creăm bătrânilor noștri niște condiții excelente, care să îi ajute să mai uite din greutățile acestei etape din viață. Vor locui într-un  mediu mai frumos și sperăm noi că lucru acesta le va îmbunătăți un pic și starea de spirit”, a declarat Giurcă.

Blocul de garsoniere, primul în șantier

Vali Giurcă

Blocul de garsoniere ar trebui să fie gata în două luni. În tot acest timp, locatarii sunt cazați temporar în alte corpuri ale azilului, rămase funcționale. Conducerea căminului recunoaște că este de înțeles faptul că bătrânii vor resimți o oarecare stare de disconfort pentru că trebuie să împartă spațiul locativ și cu alte persoane, dar vor fi luate măsuri astfel încât noii locatari să se înțeleagă bine unii cu alții. „Știm și noi că nu e deloc confortabil să îți schimbi spațiul în care locuiești de câtva timp, deja te-ai obișnuit într-un anumit loc, cu anumite lucruri, dar le promitem bătrânilor noștri că vom face tot posibilul ca să nu simtă un disconfort foarte mare în urma acestor mutări care trebuie să aibă loc”.

Va fi modernizată și spălătoria

Tot căminul va fi reabilitat în 20 de luni, fiind programate mai multe etape de lucrări. După blocul de garsoniere, se va trece la modernizarea pavilionului central, care este și cea mai mare clădire a azilului. În proiect sunt prinse modernizări pentru toate cele patru etaje, precum și pentru subsol și parter, în total fiind vorba de o suprafață desfășurată de 4.015 de metri pătrați. Într-o altă etapă va fi reabilitată spălătoria, care și ea are o suprafață desfășurată de 376 de metri pătrați, fiind compusă din parter și un etaj. Potrivit conducerii căminului de bătrâni, această spălătorie nu a mai fost modernizată niciodată, starea în care se află acum fiind una extrem de proastă. După reabilitare va fi dotată și cu aparatură nouă.

O lucrare de 10,26 milioane de lei

Proiectul are o valoare de 10,26 milioane de lei, din care 8,06 milioane de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, restul fiind acoperit din fonduri de la bugetul local. Constructorul care va executa lucrarea a fost desemnat în urma unei licitații, fiind declarată câștigătoare firma Team World Construct, societate care a construit și noul stabiliment de câini de la Breasta. „Nu îi cerem constructorului decât să își respecte termenul contractual, adică să termine lucrarea în cele 20 de luni, după cum s-a și angajat. Bineînțeles, să respecte și criteriile privind calitatea”, a mai spus directorul căminului, Vali Giurcă. La azilul de la Craiova sunt instituționalizați acum 305 bătrâni, capacitatea totală fiind de 320 de persoane.