Preşedintele turc, Abdullah Gül, a profitat de scandalul politico-financiar care afectează guvernul pentru a sublinia diferenţele dintre el şi premierul Recep Tayyip Erdogan până acolo încât să apară ca un rival pentru acesta din urmă, cu opt luni înaintea alegerilor prezidenţiale. În şase luni, Gul a devenit un clasic al vieţii politice turce. În timp ce Erdogan susţine discursuri lungi, presărate cu numeroase invective la adresa inamicilor săi, acuzaţi că vor să îl înlăture de la putere şi să destabilizeze ţara, Gül a apărut doar pentru a face apel la calm. Furtuna provocată de arestarea, la 17 decembrie, a zeci de directori, oameni de afaceri sau aleşi apropiaţi ai puterii nu face excepţie de la acest scenariu. În cele patru colţuri ale ţării, premierul a denunţat „conspiraţia” urzită împotriva lui şi ameninţă cu vehemenţă „statul în stat” format de poliţiştii şi magistraţii aflaţi la originea anchetei care îl ameninţă. Şeful statului pare să i se opună sistematic lui Erdogan. Cu vocea sa joasă, el a asigurat că fenomenul corupţiei „nu va fi şi nici va putea fi înăbuşit”. „Trebuie să ne abţinem de la orice poziţie şi comportament care ar putea dăuna statului de drept democratic”, a afirmat la 1 ianuarie preşedintele, în plin proces de epurare masivă a poliţiei şi magistraturii. Multă vreme inseparabili, Gül şi Erdogan au fondat împreună Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) în 2001. Dar odată cu alegerea primului în funcţia de preşedinte, în 2007, drumurile lor au început să se separe. Iniţial au avut divergenţe minore, pe tema Europei sau a sistemului constituţional, iar acestea au ieşit la iveală în timpul frondei antiguvernamentale din iunie. „Liderii (ţării) trebuie să depună mai multe eforturi pentru a asculta atent divergenţele de opinii şi îngrijorările”, a pledat preşedintele, când şeful Guvernului trata manifestanţii drept „vandali” şi „hoţi”. Chiar dacă cele două personaje au evitat până în prezent orice confruntare directă, criza politică actuală a adâncit prăpastia care îi separă, consideră numeroşi comentatori. În timp ce şeful statului este cunoscut ca un apropiat al confreriei predicatorului musulman Fethullah Gülen, premierul o consideră vinovată de problemele judiciare care îi afectează anturajul. Relaţia lor a ajuns la limită atunci când Gül a făcut uz de veto împotriva a şapte dintre cei zece miniştri propuşi de Erdogan în cadrul precedentei remanieri precipitate de scandal, a subliniat profesorul Yuksel Sezgin, de la Universitatea americană Syracuse. Unii îi descriu chiar ca pe rivali direcţi la alegerile prezidenţiale din august, care vor fi disputate pentru prima dată prin scrutin universal direct. Până în prezent, nici unul dintre ei nu şi-a dezvăluit intenţiile. Erdogan-Gül, alegerile municipale din 30 martie ar putea servi drept arbitru.
Acasă Actualitate Actualitate externă Turcia: Preşedintele Abdullah Gül se poziţionează ca o alternativă la premierul Recep...