Mititelu, executat!

0
351

Patronul FC U Craiova a fost evacuat din nou de pe „Ion Oblemenco”

Disputa dintre Primăria Craiova şi Adrian Mititelu pentru stadionul „Ion Oblemenco” a consumat ieri un nou episod, unul nefericit pentru patronul FC Universitatea, care s-a văzut din nou izgonit din arena unde a apucat să dispute un singur meci oficial, cel cu Minerul Motru. Faţă de acţiunile de „recucerire” întreprinse de Mititelu, acompaniate de un mass-media şi suporteri, cea de ieri a fost discretă, patronul FCU fiind invitat să-şi ridice autocarul şi bunurile depozitate. Executorul judecătoresc a pus în aplicare decizia Tribunalului Dolj din 3 decembrie 2013, care arată astfel: „Admite apelul. Schimbă încheierea nr. 13688/31.10.2013 a Judecătoriei Craiova în sensul că admite cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 11472/16.09.2013 a Judecătorie Craiova. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Definitivă”. Executorul a mai avut la îndemână şi o altă decizie judecătorească emisă pe 16 septembrie 2013 de către Judecătoria Craiova, prin care s-a dispus evacuarea echipei lui Mititelu din spaţiile de antrenament ale stadionului, din cauza datoriilor pe care acesta le are faţă de proprietar. „Admite în parte acţiunea. Respinge cererea de suspendare a capătului de cerere privind evacuarea în baza art 36 din Legea nr. 85/2006. Dispune evacuarea pârâtei S.C. Fotbal Club U Craiova SA din spaţiile de antrenament şi competiţii din cadrul stadionului Ion Oblemenco, care a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 230/2002, modificat şi completat prin actul adiţional nr. 2/2007. Disjunge capătul de cerere având ca obiect pretenţii, urmând a se forma un dosar nou cu termen de judecată la data de 07.10.2013. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect evacuare. Cu apel”. Cel mai probabil, CS Universitatea Craiova va folosi arena din Bănie până când aceasta va fi demolată. În replică, Mititelu a emis un comunicat prin care precizează că evacuarea a fost făcută abuziv şi a anunţat că va înainta plângere penală împotriva persoanelor responsabile, fiind convins că în circa trei săptămâni echipa sa va reveni pe „Ion Oblemenco”.