Compania de Apă Oltenia a pus pe lista neagră nu mai puţin de 118 angajaţi care vor pleca acasă până la sfârşitul lunii viitoare. Conducerea companiei spune că trebuie să aplice această măsură întrucât recomandarea i-a fost făcută de două rapoarte de audit ale Primăriei Craiova.
Angajaţii care vor rămâne fără loc de muncă reprezintă aproape o treime din personalul CAO. Cei 118 muncitori, din totalul de 390 care există în organigramă, provin din toate serviciile companiei, începând cu simpli muncitori care asigură intervenţia la reţele de apă şi canalizare, şi terminând cu ingineri, laboranţi, casieri şi chiar coordonatori de serviciu. ”Măsura concedierii colective a fost dispusă de către Consiliul de Administraţie în urma analizelor privind situaţia economico-financiară a companiei”, se arată într-un comunicat de presă, care a fost postat vineri pe site-ul companiei craiovene.
Procedura a fost deja demarată
Conducerea Companiei de Apă Oltenia a precizat că procedura de concediere colectivă a fost deja demarată. Potrivit acesteia, a fost emise notificări privind decizia de a efectua concedierea colectivă către toate organismele care reglementeză raporturile de muncă, respectiv către Sindicatul Liber Apă Canal Craiova, I.T.M. Dolj şi A.J.O.F.M. Dolj. ”În vederea stabilirii salariaţilor care urmează a fi concediaţi s-a procedat la departajarea după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă, efectuată în urma evaluării profesionale, după care s-au aplicat celelalte criterii prevăzute în Contractul colectiv de muncă”, a motivat conducerea CAO.
Ultimii angajaţi vor pleca pe 15 mai
Salariaţii au început să primească anunţul de concediere încă de săptămna trecută, mai precis de joi. Ultimii din cei 118 care vor fi puşi pe liber ar trebui, conform celor anunţate, să-şi facă bagajele până la data de 15 mai, care este termenul-limită al restructurărilor prin care trece acum compania. Conducerea susţine că salariaţii vor primi un preaviz de 20 de zile lucrătoare, aşa cum prevede legea, pentru a-şi putea căuta un alt loc de muncă în tot acest timp.În plus, angajaţilor disponibilizaţi li se vor acorda compensaţii băneşti care vor fi plătite lunar, în funcţie de vechimea în muncă pe care aceştia o deţin.
Rapoartele de audit au recomandat plecarea oamenilor
Conducerea CAO motivează că aceste concedieri sunt cerute, în mod expres, de autorităţile locale. Imediat după preluarea mandatului, primarul Lia Olguţa Vasilescu a comandat rapoarte de audit la toate regiile din subordine. Verificările au ajuns şi la CAO, conducerea de aici spunând că ambele rapoate de audit privind activitatea economico-financiară au arătat o pondere a cheltuielilor cu personalul mai mare decât nivelul care permite o funcţionare economică eficientă a companiei. Cu alte cuvinte, s-a concluzionat că această unitate o duce prost cu banii şi din cauză că are o organigramă mult prea stufoasă.
Promisiunile primarului
Într-un din plenurile CLM Craiova, primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a reproşat consilierilor PDL, în speţă fostului ales local, Mărinică Dincă, că a făcut angajări masive în vremea în care a fost viceprimar al Craiovei, cunoscut fiind faptul că el a condus instituţia înlocuindu-l pe primar. Edilul-şef a susţinut atunci că surplusul de angajaţi din rândurile simpatizanţilor democrat-liberali a fost constatat la CAO, companie pe care fosta conducere PDL ar fi politizat-o îndeosebi. În ciuda celor constatate, primarul a declarat, la vremea respectivă, că nu va face disponibilizări întrucât scopul nu este acela de a crea şomeri.
CAO are 1151 salariati in tot judetul Dolj,din care da afara 118.Criteriile conform caror a fost alcatuita lista disponibilizatilor au fost clare.Cu toate astea, in unele centre operationale acestea nu s-au respectat,unele nume fiind trecute la dorinta sefilor de centre.
Comments are closed.