Habemus victoriam!

0
331

Mai trebuie să şi zâmbim puţin, de prea multă încordare te pot durea sprâncenele, nu se poate trăi aşa, veşnic încruntat. De mult se anunţase printr-un proverb de circulaţie internă că viaţa nu e niciodată neagră de tot, nici roz, ci are toate culorile, adică poate fi şi curcubitacee (de la curcubeu), cum ne încredinţează undeva Radu Cosaşu. În Argentina, ţara de origine nu doar a tangoului, ci şi a noului papă, Francisc, s-a înregistrat deja un prim miracol. Miracol în fotbal? Hi, hi, hi! Păi Gigi Becali n-a fost pe Muntele Athos, la vremea când echipa sa întâlnea pe Chelsea, pe Stanford Bridge, pentru a mărturisi apoi că nu trebuia? Rămasă în 10 jucători, după eliminarea apărătorului Mauro Cetto, fost jucător în Hexagon, la Nanntes, Toulouse şi Lille, echipa San Lorenzo de Almagro a câştigat pe terenul lui Colon Santa Fe, cu 1-0. „N-am jucat deloc bine şi adversarul ne-a pus enorme probleme”, a recunoscut, fără inhibare, antrenorul Juan Antonio Pizzi, la sfârşitul partidei. Care, contând pentru prima divizie argentiniană, va rămâne în amintirea clubului şi suporterilor,  întrucât în rândul acestora se numără şi noul Suveran Pontif, care ascultă frecvent meciurile echipei sale favorite la radio, când nu le poate urmări la televiziune. Şi dacă Boca Junior, galonat club de fotbal argentinian, se poate lăuda cu numărul mare de suporteri „la mitad mas uno” (jumătate din ţară plus unu), San Lorenzo contează pe „hincha”, cel mai prestigios suporter din lume. Mai mult, jucătorii au purtat pe tricouri, sâmbătă seara, circumscris pe un ecuson, portretul lui Jorge Mario Bergoglio. Această iniţiativă a conducerii clubului, fondat în 1908 de Lorenzo Masso, n-a fost pe placul suporterilor lui Colon, care au crâcnit că papa argentinian este suporterul echipei lor, când el este, de fapt, un fost profesor de literatură şi filosofie al Colegiului Imaculat Zămislirea, din Santa Fe, între 1964-1965. În acest timp, suporterii din San Lorenzo au etalat pe bannere inscripţia „Mai papist ca niciodată” (Mas papa que nunca), în timp ce au cântat noua lor piesă, «Barom, bom, bom, barom, bom, bom / Noul papă este „ciclon”» (una din poreclele clubului). San Lorenzo va juca acasă de Paşte. Conducătorii clubului au promis deja şi alte iniţiative pentru a proclama mândria lor de a-l avea pe papă în rândul susţinătorilor. Între timp, Pablo Migliore, portarul echipei, a încercat să modereze entuziasmul unuia şi altuia. „De care susţinere divină vorbiţi? Ce vreţi să spuneţi, că Dumnezeu ne-a făcut să alergăm atâta?”. Când la orizont nu mai rămăsese decât inuzabilul şi inepuizabilul sarcasm al suporterilor, adică partea cealaltă a discuţiei, vin marile dileme, marea gâlceavă care închide în adormire toată povestea. Vin înţelepţii în faţa prostimii, vine prostimea şi râde de înţelepţi, vin şi unii şi alţii şi-şi dau cu părerea, fiindcă minunată este perioada aceasta a vieţii de fotbalist, când însuşi papa este suporterul tău, dopingul psihologic dovedindu-se imbatabil. Cerem permisiunea să ne gândim lent, timp de un minut, la frumuseţea naturii care iese din iarnă, la echilibrul naturii, la echilibrul naturii umane şi să tăcem. Ştim şi vedem destui fotbalişti care au divinitatea în suflet şi de acum bătălia va fi pe papă. Noi ceilalţi ’om putea aspira la milostivirea lui?