Explozie de flori, în Piaţa Prefecturii

0
379

Doamnele şi domnişoarele care îndrăgesc florile, şi nu numai, toţi iubitorii acestor minunăţii parfumate vor avea ocazia să se plimbe printr-o grădină de flori în aer liber. Începând de astăzi şi până duminică, 5 iunie, în Piaţa Prefecturii din Craiova este deschisă expoziţia de flori Expoflora, ajunsă la cea de-a 29-a ediţie. Spre deosebire de anii precedenţi, autorităţile locale au primit acum cereri de participare într-un număr şi mai mare, astfel că unii dintre expozanţi care nu vor avea loc în standurile din piaţă, vor fi orientaţi pe esplana Teatrului Naţional Marin Sorescu. De asemenea, simfonia florilor va fi deschisă astăzi, la ora 10.30, cu o expoziţie specială în holul Universităţii, unde pot fi admirate specii  rare de plante şi aranjamente ingenioase. Expoziţia de plante este, ca în fiecare an, cu vânzare.