Curenţi reci de aer în PNL

După nişte alegeri locale şi parlamentare în care au obţinut mai mult decât şi-ar fi putut imagina că pot obţine, liberalii – aflaţi la guvernare alături de social-democraţi – păreau a cocheta doar cu o stabilitate politică internă indestructibilă, feriţi pentru o vreme de curenţi de aer reci, adică animozităţile reale sau confecţionate, de care partidele noastre parlamentare nu duc lipsă. Că nu lipseau reproşurile sau nemulţumirile, exprimate în public, la adresa conducerii partidului şi, în principal, a preşedintelui Crin Antonescu, de câţiva „dizidenţi” de nouă extracţie, asta se circumscria democraţiei interne de partid, de bonton, mai largă la liberali. Luat la ochi de la o vreme este însuşi Crin Antonescu, care şi-a făcut, cum era şi firesc, nu puţini adversari direcţi, numai că, teoretic, liderul liberalilor, preşedintele Senatului şi copreşedintele USL, n-avea motive de impacientare. De departe, liberalul cu o retorică deloc plată, nu rareori cu cel mai bun discurs public, de departe liderul lor cel mai performant politic şi tot de departe într-o privilegiată relaţie cu omologul său de la social-democraţi, premierul Victor Ponta. Mai mult, desemnat de congresele partidelor din USL drept candidatul la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Provocarea lui Călin Popescu Tăriceanu făcută ieri, ca viitorul candidat pentru prezidenţiale să fie desemnat de partid prin alegeri interne, nu mai devreme de martie anul viitor, a sugerat că ar fi personal tentat să se înscrie în cursă. Are mai puţină importanţă ce a urmat după această declaraţie. Dar, imediat, europarlamentarul Norica Nicolai a spus că nu împărtăşeşte propunerea lui Tăriceanu de organizare a alegerilor interne pentru desemnarea unui prezidenţiabil atâta vreme cât toată lumea ştie de Crin Antonescu. Nu este deplin desluşibil ce doreşte Călin Popescu Tăriceanu, dar cu siguranţă se poziţionează în tabăra nemulţumiţilor din partid. Nu de multă vreme. Cumpătat, relativ competent în chestiuni economice, subtil în abordările politice, uneori chiar pedant în orice apariţie publică, Călin Popescu Tăriceanu este un fost premier rezonabil şi în general un politician de ţinută. Niciodată alături cu drumul. Poate raporta isprăvi semnificative de-a lungul carierei sale politice, dar niciodată liberalii n-au fost atât de vizibili pe scena politică ca în prezent, sub bagheta lui Crin Antonescu. Fireşte, liberalii de la centru se ştiu mai bine între ei şi vor avea dezbaterile interne, în partid. Vorbele de băiat fin ale lui Tăriceanu pot activa însă alte scenarii, „în adormire”, realmente posibile, din moment ce liberalii, de pildă, nu şi-ar mai respecta, greu de crezut, ceea ce au hotărât şi votat într-un congres. Semnalul n-ar fi deloc unul benefic. Şi asta într-un moment în care se vorbeşte de posibila devansare a scrutinului pentru alegerile prezidenţiale, deşi ideea nu este deocamdată deplin îmbrăţişată. Performanţa politică a liberalilor ar trebui să fie evidentă acum în actul de guvernare şi nicidecum în măruntele jocuri de culise.