Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri dimineaţă, decretul pentru desemnarea lui Sorin Grindeanu pentru a forma noul Executiv, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie a.c., decretul privind desemnarea lui Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată”, se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.
Surse din Administraţia Prezidenţială afirmaseră joi că şeful statului va amâna câteva zile desemnarea noului premier, după ce liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, declarase că se aşteaptă ca şeful statului, Klaus Iohannis, să îl desemneze joi pe Sorin Grindeanu, el arătând că, în caz contrar, PSD şi ALDE vor înţelege “exact” care este „semnalul”. Joi seara, liderul PSD a precizat că şeful statului, Klaus Iohannis, i-a transmis lui Sorin Grindeanu, în discuţia de la Palatul Cotroceni, că va anunţa decizia privind desemnarea premierului vineri dimineaţă, iar la informala cu presa acesta a menţionat că va anunţa după Anul Nou.