La Grădiniţa „Phoenix”, s-au plantat pomi fructiferi, în cadrul unei acţiuni ecologice

0
840

Grădiniţa cu Program Prelungit „Phoenix”, la îndemnul Centrului Carpato – Danubian de Geologie, s-a alăturat altor unităţi de învăţământ din ţară şi a plantat, prin contribuţia cadrelor didactice, copiilor şi a părinţilor acestora, pomi fructiferi în curtea proprie. Acţiunea a făcut parte din „Ziua Verde a Ecoşcolilor din România”. S-a pornit de la motto-ul „Dacă un pom vei planta, aer curat vei respira!”. „ Trăim într-o lume în care resursele  naturale se diminuează şi este nevoie de generaţii capabile să rezolve problemele de mediu şi credem cu putere că educaţia de succes este este una ecologică, de cooperare şi cu simţ civic. Această activitate este începutul unui proiect prin care copiii, alături de cadre didactice şi părinţi vor înţelege importanţa implicării directe în dezvoltarea spaţiilor verzi, de care este atâta nevoie ”, a precizat prof.  Iustina Raţă, director al Grădiniţei „Phoenix”.