Declarativ, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi liderul ALDE, şi Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, continuă… împreună. În pofida cântecelor de sirenă, cu care liderul ALDE este ademenit în ultimele zile. Aceasta este, sau ar putea fi, concluzia imediată, trasă în urma interviului, acordat marţi-seara, la Antena 3. „Am văzut zvonuri care s-au răspândit în stânga, şi în dreapta, cu o rapiditate fantastică, care dădeau ca sigură ruperea coaliţiei, Tăriceanu prim-ministru al unui guvern bazat pe o majoritate cu PNL şi USR”, a accentuat răspicat preşedintele ALDE, care a adăugat însă că „nu îşi pierde timpul cu aiureli”. Frază cheie: „Nu am avut de gând, nu am de gând şi nici nu voi avea de gând să rup coaliţia”. În faţa unor asemenea afirmaţii tranşante, ce ar mai trebui adăugat? Fireşte, în politică, totul este posibil, dar chimia celor doi lideri ai coaliţiei de guvernare, trecuţi împreună prin multe încercări, câştigători împreună la un scor fără precedent al ultimelor alegeri parlamentare, ar trebui luată în calcul în oricare analiză. Călin Popescu Tăriceanu îşi gestionează cumpătat, de cele mai multe ori, afirmaţiile, nu se hazardează şi de regulă ţine la făgăduinţele politice făcute. Actuala sa formaţiune politică, ALDE, este o construcţie al cărei arhitect a fost, pe ruinele fostului USL, salvând ce s-a mai putut, dintr-o alianţă ce părea hărăzită să aibă longevitate şi împliniri aşteptate. După prelungitul rodaj din opoziţie. Ceea ce nu s-a întâmplat. Mesajele sale, speculate şi interpretate în fel şi chip, vizeză chestiuni de principiu şi aşa cum au fost exprimate, suficient de coerent, rareori au lăsat impresia că sunt în dungă, prin ambiguităţi de orice natură. Neîndoielnic, Călin Popescu Tăriceanu este curtat, momentan, de actuala opoziţiei, sugerându-i-se ruperea coaliţiei de guvernare, ademenit fiind cu postul de premier, al unui alt guvern, în situaţia votării moţiunii de cenzură anti-Viorica Dăncilă. Sunt însă impedimente nu uşor de surmontat, la orice analiză cât de cât aplicată, cum ar fi o coabitare cu actualul USR, greu de înţeles în majoritatea demersurilor, oricum incompatibile cu ceea ce a susţinut şi susţine Călin Popescu Tăriceanu, în special pe legile justiţiei. Creditându-şi omologul de la PSD cu aceleaşi bune intenţii, liderul ALDE a ţinut să menţioneze expres „că nu sunt născuţi de aceeaşi mamă”, ceea ce şi alungă iminenţa spargerii coaliţiei. Cum nicio coaliţie de guvernare nu e scutită de momente de cumpănă, zbucium, abordări diferite pe multiple probleme şi non armonie, Călin Popescu Tăriceanu ştie toate acestea. Că se aşteaptă probabil, în contrapartidă, la fidelitatea probată, la desemnarea sa ca viitor candidat unic, la alegerile prezidenţiale de anul viitor, poate fi o monedă de schimb. Deocamdată se mai aşteaptă. Şi nu de naivitate politică poate fi bănuit, ci mai degrabă de o bună cunoaştere a propriilor interese. Dacă o conjugare ideală cu PSD-ul lui Liviu Dragnea este uneori greoaie, impunând multe compromisuri, de o parte şi de alta, o alianţă din 6-7 partide, care nu se armonizează între ele, nici măcar în opoziţie, ar fi un coşmar. În anumite momente, văzută din afară, coaliţia de guvernare pare gripată. Dar Călin Popescu Tăriceanu priveşte mai departe, cu calcule reci, pragmatice, interesate, aşteptând preşedinţia rotativă a Consilului Uniunii Europene, alegerile europarlamentare şi… bineînţeles, alegerile prezidenţiale. A crede că nu ştie să-şi joace cărţile avute în mână, nu pe cele ar dori să le aibă în mână, e o naivitate.
