Voucherele de investigaţii pentru tratamentul fără interferon au început să fie distribuite

0
398

Începând de săptămâna aceasta, voucherele pentru investigaţii în vederea tratamentului fără interferon sunt distribuite în unităţile sanitare din cele nouă centre din ţară – Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea. Autorităţile dau asigurări că numărul total de vouchere care vor fi distribuite acoperă numărul de pacienţi cu hepatită virală C şi ciroză hepatică C cu stadiul de fibroză F4.

Lista unităţilor sanitare în care se distribuie vouchere pentru investigaţiile necesare la dosarul de aprobare a tratamentului fără interferon a fost publicată pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Lista poate fi accesată la secţiunea „informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon”. Ea va fi actualizată pe măsură ce vor fi distribuite vouchere şi în alte unităţi. Pacienţii se vor adresa medicilor de specialitate din aceste unităţi sanitare cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

Tratamentul poate fi administrat acasă

În urma consultaţiei de specialitate, medicii vor înmâna voucherele pentru efectuarea gratuită a testărilor (fibromax, viremie, genotipare) acelor pacienţi care vor îndeplini criteriile de includere în tratament prevăzute în protocolul terapeutic elaborat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii. Pe lângă investigaţiile amintite, dosarul pacientului va conţine în mod obligatoriu o serie de documente care se regăsesc pe site-ul www.cnas.ro, la secţiunea „informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon”.

După publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului MS-CNAS de aprobare a protocolului terapeutic, pe măsură ce dosarele sunt întocmite, ele vor fi depuse la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicul de specialitate, de unde vor fi trimise mai departe la CNAS. Comisia de specialitate a CNAS se va întruni de două ori pe lună pentru a analiza dosarele depuse în vederea aprobării şi va verifica dacă acestea corespund criteriilor de eligibilitate. Decizia comisiei va fi comunicată pacientului de către casa de asigurări de sănătate unde acesta a depus dosarul.

Din primele estimări, pe liste există 5.000 de pacienți eligibili, însă potrivit CNAS vor fi trataţi toți bolnavii care fac obiectul criteriilor medicale. Aceştia vor fi investigați în centrele universitare, iar tratamentul va fi administrat acasă. Terapia fără interferon reprezintă o speranţă pentru bolnavii care nu au nicio altă alternativă în acest moment pentru că suferă de ciroză, gradul de fibroză F4 şi F3. Tratamentul, unul nou, diferit de dubla terapie cu interferon, nu se poate cumpăra individual de către pacient, iar programul susținut de Casă se va derula pe durata a cel puţin un an de zile.

Netratată, hepatita provoacă decesul pacientului

România este ţara cu cea mai mare prevalenţă de hepatită C – 3,2 la sută şi 4,4 la sută – hepatită B din Europa. Practic, unul din 13 români are unul din aceşti viruşi. Acest lucru ar însemna circa 600 de mii de persoane infectate cu virus C în sânge, dar 85% au infecție activă, restul și-au eradicat virusul prin propriile lor mijloace imunitare. Dubla terapie, cea cu interferon, durează 48 de săptămâni, iar cea fără interferon – 12 săptămâni. Pacientul care va intra în noua terapie va trebui să țină cont să respecte întocmai schema de tratament. El va lua două pastile pe zi timp de 12 săptămâni. Are foarte puține reacții adverse, în special renale. România a tratat anual 5.000 de bolnavi de hepatită B şi C, iar noile tratamente oferă mult mai multe şanse pacienţilor. După trei luni de terapie, 90-95 la sută din cei care se tratează cu aceste medicamente au şansa de a se vindeca definitiv de boală.

Într-un studiu internaţional de prevalenţă şi estimare a nivelului de infecţie cu virusuri hepatice B şi C, situaţia estimată pentru România la nivelul anului 2013 arată că un număr de 1.016.800 persoane ar fi infectate cu virus hepatic B şi 635.500 de persoane ar putea fi infectate cu virus hepatic C.

În ceea ce priveşte cauzele, acestea sunt multiple. Hepatita este asociată cu consumul de alcool, efectele secundare ale unor medicamente sau toxine. Acestea pot genera hepatite sau pot agrava o hepatită virală. Netratate, hepatitele virale se cronicizează şi duc la afecţiuni grave, precum ciroza şi cancerul hepatic. Anul trecut, Adunarea generală a OMS a adoptat o rezoluţie prin care se recunoaşte faptul că hepatita C şi hepatita B au devenit o problemă de sănătate publică la nivel mondial.