O nouă încercare: Amenzi de până la 400 lei/ha pentru terenurile nelucrate

0
404

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, vrea ca proprietarii de terenuri, fie ei agricultori sau nu, să fie amendaţi dacă nu le întreţin sau igienizează. Pentru asta, MADR a trimis spre adoptare un proiect de act normativ, care prevede amenzi progresive: 200 de lei/ha în primul an în care pământul nu este lucrat, 300 dacă nici în cel de-al doilea an terenul nu a fost îngrijit şi 400 de lei/ha pentru cel de-al treilea an consecutiv. „Luând în considerare faptul că în ultimii ani s-au înregistrat creşteri constante ale suprafeţelor de teren agricol lăsate neutilizate, ajungând în prezent la 10% – 15% din suprafaţa arabilă a ţării, că acest fenomen conduce pe termen lung la creşterea vulnerabilităţii solului, la degradarea acestuia, reprezentând o sursă de îmburuienare care reduce spaţiul care revine plantelor cultivate, îngreunează efectuarea lucrărilor agricole şi creşte costurile de producţie, iar nelucrarea suprafeţelor agricole reduce esenţial productivitatea acestora şi implicit a culturilor, că neadoptarea acestei măsuri poate atrage după sine diminuarea substanţială a producţiei agricole cu consecinţe asupra securităţii alimentare a populaţiei, precum şi abandonarea cultivării terenurilor agricole şi diminuarea activităţii economice în spaţiul rural,

este necesară aprobarea unor măsuri pentru igienizarea terenurilor nelucrate care vor avea consecinţe pozitive asupra activităţii economice din spaţiul rural şi al securităţii alimentare a populaţiei”, se arată în propunerea Ordonanţei de Urgenţă, postată de MADR în data de 26 octombrie a.c.

APIA şi direcţiile pentru agricultură stau de veghe

Sunt, însă, şi excepţii. Nu vor fi sancţionaţi proprietarii de terenuri care şi-au pierdut capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice prin degradare şi poluare, deţinătorii terenurilor afectate de calamităţi naturale, deţinătorii de terenuri care şi-au pierdut capacitatea de muncă, dovedită pe bază de documente medicale, proprietarii terenurilor cu destinaţie forestieră şi cele aflate sub ape.

Conform propunerii legislative, nerespectarea de către deţinătorii de teren a dispoziţiilor date, ar urma să fie constatată de centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi direcţiile pentru agricultură, specialiştii din cadrul acestora fiind cei care vor controla şi sesiza încălcarea legii.

În Dolj, suprafaţa arabilă agricolă este de 585.197 ha, din care 488.621 o reprezintă terenul arabil. Potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură Dolj, Oliver Costea, în ultimii ani, în judeţ, se simte o uşoară creştere a suprafeţelor cultivate.