Opt craioveni „au cutezat” să debuteze în actorie, la vârsta pensionării

2
1076

Pe 9 mai, anul acesta, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” lansa proiectul Clubul Pensionarilor, menit să ofere un mod plăcut de socializare şi petrecere a timpului liber, persoanelor de vârsta a treia din municipiul Craiova. Tot atunci se punea punct înscrierilor pentru a urma cursuri de calculatoare, Limba engleză, lectură, dar şi pentru a face parte dintr-o trupă de teatru. La câteva luni de la tăierea panglicii, Clubul pensionarilor are toate datele unui proiect de succes, cursurile se desfăşoară după programa stabilită atunci când grupele de învăţăcei sunt formate, iar la sala de repetiţii, trupa de teatru continuă pregătirile. Iniţiativa înfiinţării unei trupe de teatru alcătuită din pensionari a pornit de la dorinţa de a demonstra că schimbarea fotoliului de spectator cu rolul de actor se poate experimenta la orice vârstă.  După şase luni de la constituire, echipa deja închegată a debutat cu piesa „Gaiţele”, semnată de Alexandru Kiriţescu la „Noaptea Bibliotecilor”. Adevăratul „botez public” al trupei a avut loc la cea de-a XXI-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, eveniment desfăşurat la Braşov, în zilele de 20 şi 21 octombrie a.c. Atunci, cei opt actori au arătat că-şi merită pe deplin numele titulatura de „Cutezătorii”.

Actori din trupa „Cutezătorii” într-o scenă din „Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, pe scena de la Braşov

Să facem cunoştinţă cu: Stela Bucur, Maria Crişu, Antoaneta Cârstea, Ioana Ciobanu, Elena Găină, Dan Nichita, Marin Zdrenghea şi Iuliana Firan. Ei sunt cei opt pensionari care „au cutezat” să îşi ia în serios rolul de actori, formând o trupă de actorie, care atunci când urcă pe scenă lasă deoparte emoţiile,  realizând momente originale din care nu răzbate nici urmă de amatorism. Veniţi din lumi diferite, cu meserii diferite, cu sau fără pic de experienţă în ale artei, aceştia încep acum – la vârsta la care cei mai mulţi pensionari se retrag în liniştea şi singurătatea casei, o nouă etapă din viaţă, plină de culoare, de satisfacţii şi împliniri. Ascultându-i pe fiecare dintre ei îţi dai seama că sunt oameni atât de diverşi, singurul lucru care-i uneşte fiind experienţa de actor trăită la Clubul pensionarilor. Ioana Ciobanu, de pildă, are 57 de ani şi a lucrat ca tehnician proiectant. Alături de ea, Maria Crişu de 60 de ani are în spate o carieră de contabil. Amândouă spun că trupa de teatru înseamnă locul în care au uitat de singurătatea casei şi şi au legat prietenii. În acord, Dan Nichita,  fost profesor de română-italiană spune „Sunt un iubitor al stilului artistic. Viaţa mi s-a schimbat mult aici. S-au creat noi relaţii de socializare, am cunoscut oameni de profesii şi meserii diferite şi am făcut un pas pentru  a ieşi din letargia care a cuprins întreaga ţară”. Este completat de colegul de trupă, Marin Zdrenghea, asistent medical de profesie, pentru care „Cutezătorii” reprezintă o adevărată familie.

Atraşi de scenă încă din copilărie

Pentru unii dintre pensionarii din trupa de actorie a Bibliotecii judeţene „Aman”, scena a constituit dintotdeauna un cântec de sirenă care i-a ademenit încă din copilărie în tot felul de activităţi artistice. Iuliana Firan a fost profesoară de limba franceză, dar pe lângă disciplina predată s-a implicat adesea în organizarea pieselor de teatru la şcoală şi chiar a dat viaţă câtorva personaje. Contacte cu scena a avut şi Elena Găină, fost asistent-medical, iniţiată în copilărie în muzica şi dansuri populare. Cu toate că şi-a dorit să devină actriţă în copilărie, Antoaneta Cârstea a urmat un drum cu totul diferit devenind inginer-chimist. Dorinţa nu s-a pierdut definitiv, iar întâmplarea face ca la 53 de ani, Antoaneta să-şi vadă visul împlinit. Lor li s-a alăturat Stela Bucur. A călătorit mult. A ajuns în Siberia, Estonia, Uzbekistan, Ucraina, Rusia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Turcia, Grecia. Fire deschisă, dornică să cunoască noi şi noi lucruri, s-a înscris în trupa de teatru, cum ea însăşi recunoaşte, mânată de curiozitate.

Succesul debutului cere o continuare

Responsabilă pentru felul frumos şi armonios în care s-a închegat trupa de teatru „Cutezătorii”, pentru prestaţia admirabilă de la Braşov, dar şi pentru ceea ce vor face de aici înainte entuziaştii actori este Liana Resteanu, bibliotecar în cadrul Bibliotecii judeţene „Aman”. „A fost o provocare pentru mine. Nu am avut legătură cu teatrul decât prin intermediul cărţilor şi al spectacolelor de teatru”, spune Liana. Începând cu luna mai, a tot  repetat piesa „Gaiţele” astfel ca trupa să fie pregătită pentru debutul de la Craiova, dar şi pentru prestaţia de la Braşov. A fost necesară o adaptare a piesei, iar indicaţiile regizorale i-au fost luate în seamă cu seriozitate de actorii pentru care are numai cuvinte de laudă. „Am fost uimită de tenacitatea pe care au avut-o aceşti oameni. Pe lângă curajul de a urca pe scenă, au reuşit să înveţe pe de rost replicile şi nu au mai avut nevoie de foile scrise. Succesul pe care l-am avut ne stimulează să ne gândim şi la planuri de viitor, să montăm mai multe piese, în special comedii”, mărturiseşte Liana Resteanu.

„Cutezătorii”, în turneu prin judeţ

Mii de iubitori de carte trec zilnic pragul Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, pentru a împrumuta sau lectura cărţi. Pe lângă această activitate, instituţia susţinută financiar de Consiliu Judeţean Dolj caută să investească în proiecte menite să valorifice cartea şi în alte moduri. Teatrul este unul dintre ele.  „Din punctul meu de vedere Clubul pensionarilor constituie un proiect de succes şi iniţiativa formării unei trupe de teatru, una extrem de inspirată. Suntem o instituţie care îşi desfăşoară întreaga activitate în jurul cărţilor, iar teatrul este un mod de a le însufleţi. Pe lângă aceste lucruri, ne-am gândit încă de la început că activităţile artistice pe care le organizăm vor aduce un strop de culoare în viaţa pensionarilor. La o vârstă la care cei mai mulţi cad pradă unei vieţi anoste, se simt daţi deoparte, încercăm să le arătăm că se bucură de aprecierea noastră”, a precizat directorul Bibliotecii judeţene „Aman” Lucian Dindirică. Acesta a precizat faptul că în acest moment se discută despre organizarea unui turneu pentru trupa de actori „Cutezătorii”, cu piesa „Gaiţele”, în comunele din judeţ.

Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”

„Sunt momente în care echipa de actori nu-şi arată amatorismul, nu-ţi poţi da seama dacă e prima dată când unii dintre ei urcă pe scenă sau dacă au emoţii. Asta pentru că se pregătesc serios şi dau tot ce au mai bun atunci când joacă un rol. Privindu-i la repetiţii, i-ai putea confunda cu trupa de actori din fiecare şcoală, prin devotamentul şi stricteţea cu care ascultă indicaţiile regizorale, bucuria cu care joacă, felul în care intră în pielea personajelor – am remarcat că nici măcar nu se mai strigă pe numele real, ci pe cel al personajelor ilustrate”

 

2 COMENTARII

Comments are closed.