Muzică bună şi mâncare din belşug la Ziua Recoltei

0
495

Când vine vorba de petrecere, pe olteni nu-i mai ţine nimic acasă, nici măcar faptul că buzunarele nu mai sunt la fel de pline ca în anii trecuţi. Aşa a fost şi sâmbătă, de “Ziua Recoltei”. Grătarele pe care sfârâiau mici, pastrama de oaie, cârnaţi uşor afumaţi, halbele cu bere şi butoaiele pline cu vin au reuşit să adune zeci de craioveni în Piaţa Centrală a Craiovei. Atmosfera de petrecere a fost întregită de muzica Ansamblului Folcloric “Maria Tănase”, dar şi de comercianţii care şi-au înşirat produsele pe tarabele amenajate care mai de care mai ademenitor.

Varză numai bună de pus la murat, ardei, roşii sau gogonele, fructe aranjate frumos în coşuri de nuiele, pastramă de oaie, cârnaţi afumaţi, caltaboş, brânză veche de oaie sau caş afumat, toate îi îmbiau pe cei care treceau pe lângă tarabele care dădeau pe din-afară. N-au lipsit nici tradiţionalele sărmăluţe servite lângă o porţie de mămăliguţă fierbinte şi un ciocănel de ţuică sau un pahar de vin fiert, numai bune să te încălzeşti. Au fost de toate, pentru toţi, din belşug. Numai bani să fi avut. Curioşii s-au adunat în jurul lui Nea Constantin Armăşelu, un craiovean get-beget care a venit la piaţă să se laude, dar şi să-şi vândă dovlecii uriaşi crescuţi în grădina sa din Bariera Vâlcii. Mândru de producţia sa, nea’ Constantin era ferm convins că oamenii se vor înghesui să cumpere câte o bucată din cei doi uraşi. “E al doilea an când vin în piaţă cu dovleci aşa de mari da’ sigur o să cumpere lumea că doar nu văd în fiecare zi ditamai dovlecii. E dulce şi aromat, numai bun de băgat la cuptor, sau de făcut plăcintă. Ce e drept, seminţele le-am luat din Franţa, nu sunt de-ale noastre, dar sunt crescuţi româneşte. Anul ăsta mi-au ieşit şapte, mai mici decât anul trecut, trebuia să îi mai răresc dar mi-a părut rău de ei, aşa ajungeau la 100 de kilograme”, ne-a spus bărbatul, în timp ce şi-a pus grijuliu câteva seminţe în buzunar, că doar sunt franţuzeşti, nu se găsesc aşa, pe toate drumurile. În schimb, unii comercianţi nu erau la fel de optimişti spunând că vânzarea a mers chiar mai rău decât într-o zi normală. “Oamenii au venit mai mult pentru muzică şi mâncare. Eu stau zilnic în piaţă şi vând varză de la noi de la Mârşani, e 80 de bani kilogramul. De obicei merge destul de bine vânzarea, maia les acum că ia lumea să bage la murat, dar azi nu a fost cine ştie ce, aproape că am venit degeaba”, a spus Constantin Ghină.


“Nu vin numai de Ziua Recoltei cu brânză, astăzi vânzarea merge mult mai bine, însă nu la fel ca în anii trecuţi pentru că se simte criza. Dacă până acum câştigam bani frumoşi, acum când tragem linie nu ne mai rămâne mai nimic. Un kilogram de brânză veche de oaie e 20 de lei, iar brânza proaspătă costă 18 lei, dar mai lăsăm la preţ un leu, doi, să mănânce toată lumea. Eu am 1.500 de oi împreună cu încă trei fraţi ai mei, dar nu e uşor deloc”, spunea un sibian.

Marin Enea, 76 de ani

„În fiecare an când e sărbătoare vin aici, dar mici nu mănânc şi nici bere nu beau. În schimb, îmi place să mă plimb şi să mă uit la preţuri, să văd dacă mărfurile s-au mai scumpit şi văd că anul ăsta nu prea mai lasă din preţ şi nu e mai nimic românesc”.

“E bine că se mai fac zile din astea, mai avem şi noi unde să ne clătim ochii, mai mâncăm un mic, o sărmăluţă, mai ieşim din stresul zilnic, că suntem destul de necăjiţi. Şi îmi place tare mult cum cântă. Nu am venit în fiecare an pentru că nu am ştiut, dar acum am aflat şi am zis să mă plimb puţin. Vremea e frumoasă, ţine cu noi şi mai facem şi câte o târguială. Din ce văd eu nu prea mai sunt produse româneşti, iar dacă îi zice Ziua Recoltei ar fi trebuit să fie preţuri mai mici, aşa ca pentru buzunarele noastre, dar comercianţii profită din plin azi”, spunea nemulţumită de preţuri, Maria Stancu.