Brand turistic, promovat cu asistenţă din partea unei companii de consultanţă

0
381

Proiectul de promovare a brandului turistic al României se va face cu asistenţă de specialitate din partea SC EMC SOUTH CENTRAL EUROPE SRL – The Network, companie de consultanţă în management şi planificare strategică de business. Echipa implicată în proiect este formată din profesionişti cu experienţă de peste 15 ani în marketing, în companii precum Pepsi, Beiersdorf, General Electric, L’Oreal. Serviciile de consultanţă în managementul proiectului reprezintă cheltuieli eligibile din fondurile europene alocate României în cadrul operaţiunii de creare a unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional. Operaţiunea se derulează prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”. Valoarea contractului pe întreaga perioadă de trei ani este de 3.256.218 lei fără TVA.