Al Jazeera, pe urmele dictatorului Ceauşescu

0
365
Casa memorială Nicolae Ceausescu

Turismul ar putea fi o soluţie pentru problemele financiare ale României, aşa că autorităţile vor să lanseze un „circuit al dictatorului”, care le va permite turiştilor străini să viziteze locuri prin care a trecut fostul dictator Nicolae Ceauşescu, potrivit unui reportaj difuzat de televiziunea Al Jazeera. În reportajul se spune că turiştii ar putea să viziteze biroul de lucru al fostului dictator român, balconul de unde acesta a susţinut ultimul său discurs, în decembrie 1989, dar şi barăcile militare din Târgovişte, unde fostul conducător al României a fost judecat împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu.

Totodată, jurnalistul Simon McGregor, de la postul Al Jazeera, spune că această iniţiativă a autorităţilor române a stârnit controverse în rândul populaţiei locale. Unii spun că moştenirea lăsată de Ceauşescu trebuie valorificată, alţii consideră că amintirile epocii comuniste sunt mult prea proaspete pentru a putea fi folosite în scopuri comerciale.

Potrivit jurnalistului de la Al Jazeera, bucureştenii consideră că includerea acestor locuri într-un circuit turistic reprezintă o idee bună. Pentru a evidenţia acest punct de vedere, reportajul prezintă două scurte interviuri, acordate de două tinere din Bucureşti.

Reporterul a vizitat şi casa din Scorniceşti a dictatorului, unde a stat de vorbă cu Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceauşescu, care s-a declarat împotriva acestui proiect. „În primul rând, nu ştiu dacă se vrea cu adevărat să se facă (n.r. – acest circuit turistic), pentru că, deocamdată, am auzit doar o declaraţie. L-am văzut pe ministrul Turismului vorbind la televizor despre acest proiect. Dar aceasta este o proprietate privată. Nu-i voi lăsa niciodată să vină aici”, a spus Emil Bărbulescu.

Reportajul difuzat de televiziunea Al Jazeera a fost realizat în contextul în care ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, în luna august, că se lucrează la un „circuit roşu” legat de urmele dictaturii comuniste, menţionând că, din punct de vedere turistic, este „extraordinar” să fie exploatate locurile legate de cuplul Ceauşescu.