Primii 50 de concediaţi de la Nokia au primit, ieri, vestea

0
352

Primii angajaţi care vor fi disponibilizaţi de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu au fost anunţaţi, ieri dimineaţă, despre acest lucru, ei aflând, astfel, că nu li se prelungesc, de la 1 noiembrie, contractele încheiate pe perioadă determinată. Potrivit unui angajat al Nokia, ar fi vorba de 50 de muncitori, care au ieşit ieri dimineaţă din schimb, şi cărora li s-a cerut să predea cheile de la dulapuri, halatele, şi au fost anunţaţi că nu mai trebuie să vină la lucru. „Câteva zeci de angajaţi de la Nokia, care aveau contracte pe perioadă determinată, au fost anunţaţi, duminică (n.r. – ieri), de faptul că sunt disponibilizaţi de la 1 noiembrie. Ei aveau contracte pe perioadă determinată, iar aceste contracte nu li se mai prelungesc după 1 noiembrie. Erau angajaţi de două firme de recrutare, Trenkwalder şi Lugera, şi lucrau pentru Nokia. Aceştia vor primi salarii în lunile noiembrie şi decembrie, chiar dacă nu vor mai lucra la fabrica de la Jucu”, a declarat Liderul Sindicatului „Nokia Metal”, Valentin Ilcaş. Potrivit sursei citate, aceşti angajaţi nu vor intra în programul de acordare a plăţilor compensatorii, care se negociază de sindicate şi conducerea Consiliului Judeţean Cluj cu conducerea Nokia.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, scrie, pe blog, că Nokia ar intenţiona, potrivit relatărilor din presa maghiară, să închidă şi fabrica de la Komarom, însă autorităţile maghiare, spre deosebire de cele române, nu au stat cu mâinile în sân. „Când a apărut zvonul că s-ar închide uzina, ministrul ungar de externe s-a urcat în avion şi s-a dus la Helsinki să facă lobby pentru menţinerea investiţiei. Când, în România, s-a aflat că fabrica de la Jucu se închide, ministrul român de externe nu a făcut nimic. Premierul ungar, Viktor Orban a anunţat că se va deplasa la Helsinki, la rândul său, pentru a convinge conducerea Nokia să ţină fabrica deschisă”. Mai mult, spune Geoană, „ungurii ridică miza pentru Komarom: ar vrea ca producţia de smartphone-uri să se mute în Ungaria, ceea ce ar însemna o majorare importantă a investiţiei”.