Acţiuni pentru reducerea riscului rutier – 26 de conducători auto au fost scoşi din trafic

0
383

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acţiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate şi verificate peste 450 de persoane, fiind controlate şi aproximativ 420 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat peste 260 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 38.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 26 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.