Lucian Romaşcanu, al 25-lea ministru al Culturii post-decembrist, bilanţ la încheierea mandatului

0
362

Lucian Romaşcanu, al 25-lea ministru al Culturii post-decembrist, şi-a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul activităţii în cele şapte luni de mandat. Pornind de la constatarea că lipsa de continuitate în administrarea culturii este contraproductivă, Lucian Romaşcanu a precizat că predarea portofoliului către noul ministru, George Ivaşcu, se va face din mers, în acest sens cei doi urmând a se întâlni cel puţin săptămânal, astfel încât să nu existe sincope în funcţionarea ministerului.

Lucian Romaşcanu

Luni, cu o zi înainte de încheierea mandatului, la Ministerul Culturii a fost definitivată lista celor 2042 de proiecte dedicate centenarului Marii Uniri, proiecte ce vor beneficia de finanţare guvernamentală.

Închirierea Castelului Bran a fost prelungită până în luna mai, astfel încât patrimoniul aflat în incintă să poată fi relocat. Problema finanţării reparaţiilor absolut necesare la Castelul Peleş nu a fost încă rezolvată. Din punctul de vedere al ministrului Romaşcanu, cea mai bună soluţie ar fi ca statul să achiziţioneze castelul şi, în felul acesta, să-l poată repara/ restaura/ întreţine.

„Cuminţenia pământului” este expusă la Sala Brâncuşi a Muzeului Naţional de Artă al României. Contractul de comodat cu proprietarii lucrării expiră în luna februarie, dar Romaşcanu este de părere că va putea fi prelungit. Soluţia cea mai bună pentru a încheia „cazul” „Cuminţenia pământului” este, în opinia fostului ministru, organizarea unei licitaţii deschise, la care statul să-şi exercite dreptul de preempţiune printr-o ofertă fixă, urmând ca lucrarea să devină fie proprietatea statului (dacă nu se primeşte o ofertă mai bună) fie a celui care oferă mai mult decât statul. Astfel, susţine fostul ministru, preţul lucrării ar fi cel mai corect validat, nu de experţi, ci direct de către piaţa de artă.

La Muzeul Naţional de Artă al României a fost inaugurată Galeria de Artă Orientală, publicul putând vizita, deocamdată, „Camera de ceai”. S-a reuşit achiziţia Vilei Florica (conacul familiei Brătianu de la Ştefăneşti – Argeş). Romaşcanu a asigurat că Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” va primi în curând toate avizele şi ar putea fi deschis în vara acestui an. Pregătirile pentru prezenţa României la Târgul de Carte de la Leipzig (15-18 martie), unde ţara noastră are statutul de invitat de onoare, se desfăşoară conform graficului. Au fost identificate soluţii pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a Muzeului Naţional de Istorie şi a Sălii Palatului, care a fost preluată de Ministerul Culturii.

Lucian Romaşcanu a amintit şi faptul că, în ultima sa zi de mandat, a semnat documentaţia întocmită pentru includerea Ansamblului Monumental realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu pe lista patrimoniului mondial UNESCO. În final, Romaşcanu a afirmat că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este unul dintre cele mai complexe şi mai dificile ministere, cu 92 de instituţii în subordine, 5.800 de angajaţi şi peste 6.000 de colaboratori. (Mediafax)