La Atena, o stângă radicală, nu o extremă stângă, a ajuns la putere, noul premier elen, Alexis Tsipras (40 de ani) aliindu-se cu un partid de extremă dreapta, cu accente xenofobe, în vederea creării unei majorităţi parlamentare. Că Alexis Tsipras n-a mai jurat pe Biblie la învestitură – Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade neparticipând la acest moment festiv – este realmente neobişnuit. Dar ceea ce îl particularizează în peisajul liderilor europeni este promisiunea fermă de a refuza măsurile de austeritate impuse Greciei, renegociind cu Banca Mondială, FMI, BCE şi UE, datoria externă. Şi? Fiindcă una este campania electorală, când poţi promite, hazardându-te, măsuri populiste, vizând creşterea salariului minim de la 510 euro la 750 euro, reangajarea câtorva sute de mii de funcţionari, gratuitate medicală şi aşa mai departe, şi alta este disponibilitatea bugetului de stat, predictibilitatea şi starea economiei. Primele semnale, care au parvenit de la preşedintele Executivului european, Jean-Claude Juncker, este aceea că „statele membre zonei euro nu vor accepta cererea Atenei”. Confruntat cu noul peisaj politic din Grecia, şeful Executivului european a reiterat că punctul de despărţire îl constituie regulile fixate de comun acord între Grecia şi UE. Relatând despre conversaţia telefonică avută luni cu Alexis Tsipras, noul premier grec, preşedintele CE Jean-Claude Juncker spunea: „El mi-a spus că nu trebuie văzut ca un pericol, ci ca o provocare pentru Europa. La care i s-a răspuns că Europa nu este un pericol pentru Grecia, ci o provocare”. Cu şanse limitate de a flexibiliza UE, noul premier grec încearcă, fără discreţie, „cartea Moscovei”, miercuri, 28 ianuarie a.c., Atena exprimându-se contra sancţiunilor impuse Rusiei pe fondul crizei ucrainene . Motiv pentru care Martin Schultz, preşedintele Parlamentului European, i-a cerut să nu ia distanţă de poziţia UE vizavi de Rusia în conflictul ucrainean. În Germania – deloc iubită în Grecia – cotidianul „Suddeutsche Zeitug” a publicat imediat un comentariu acid la adresa noului guvern grec. O apropiere a Atenei de Moscova rămâne o „carte” pe mânecă pentru Alexis Tsipras, dacă nu o formă de şantaj. Anul trecut, în luna mai, într-o vizită la Moscova, a fost primit de preşedintele unei Camere a Parlamentului, susţinând anexarea Crimeei şi referendumului organizat ulterior. Diplomaţia europeană contează pe pragmatismul lui Tsipras de a nu vota împotriva sancţiunilor, existând riscul spargerii solidarităţii europene pe o temă majoră de politică externă. Înaintea alegerilor legislative anticipate, Alexis Tsipras a abandonat ideea periculoasă a ieşirii din NATO şi punerea în discuţie a bazei navale din Creta din Marea Mediterană. Grecia prezintă o importanţă strategică pentru aliaţi, dar, paradoxal, şi pentru propria securitate, relaţiile Atenei cu Ankara rămânând confuze. Pentru Grecia situaţia e gravă şi poate deveni şi mai gravă, după toate estimările economiştilor. Oricum am răsuci discuţia, este greu de găsit o soluţie. În urmă cu patru ani, la 18 septembrie 2011, în prima sa apariţie televizată, după afacerea Sofitel, Dominique Strauss-Kahn, fost director general al FMI, la televiziunea franceză, se întreba cum poate fi redusă datoria greacă (50% deţinută de investitori privaţi), fără antrenarea economiei aflate în stagnare. Între 2010 şi 2014, datoria greacă nu s-a redus decât cu 13 miliarde euro, de la 330 la 317 miliarde de euro.
