Numărul total al utilizatorilor serviciului BRD@ffice a crescut cu 12%

0
421

Aplicaţia de Internet banking pentru companii, BRD@ffice, a fost optimizată prin adăugarea unor noi funcţionalităţi. Utilizatorii pot astfel constitui noi tipuri de depozite şi au acces la condiţii preferenţiale pentru operaţiunile de schimb valutar. Numărul total al utilizatorilor serviciului BRD@ffice a crescut în 2013 cu 12% faţă de sfârşitul anului 2012, depăşind 50.000, în timp ce valoarea tranzacţiilor a înregistrat creşteri de peste 40% în aceeaşi perioadă. „Încercăm să ne adaptăm în permanenţă nevoilor exprimate de clienţi, astfel încât să îmbunătăţim continuu capacităţile aplicaţiilor noastre de online si mobile banking şi să încurajăm astfel utilizarea acestora”, a declarat Bogdan Spuza, directorul executiv al departamentului Marketing şi Managementul Produselor din cadrul BRD.