O grupare jihadistă care a revendicat o serie de atacuri sângeroase în Egipt a ameninţat că-l va viza pe cel mai puternic om din ţară, mareşalul Abdel Fattah el-Sisi, comandantul armatei, care urmează să candideze pentru postul de preşedinte. Ansar Beit al-Maqdess, o grupare jihadistă inspirată de Al-Qaeda şi care a revendicat asainarea, marţi, la Cairo, a generalului de poliţie Mohamed Said, a ameninţat că-i va ataca pe el-Sisi şi pe ministrul de Interne. „Răzbunarea va veni”, a avertizat gruparea cu baza în Peninsula Sinai, într-un comunicat postat pe site-uri jihadiste. Potrivit Centrului american de supraveghere a site-urile islamiste (SITE), un comandant Ansar Beit al-Maqdess, Abu Usama al-Masri, i-a îndemnat pe militari să organizeze o rebeliune, altfel îi va ataca. În septembrie 2013, ministrul de Interne a scăpat cu viaţă dintr-un atentat revendicat de această grupare, care afirmă că acţionează ca represalii faţă de reprimarea susţinătorilor fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi. Cel puţin 14 poliţişti şi 9 militari au fost ucişi, în ultima săptămână, în Peninsula Sinai, potrivit unui bilanţ AFP. Ansar Beit al-Maqdess a revendicat, în paralel, un atac comis luni, în Sinai, asupra unui gazoduct către Iordania şi a ameninţat cu extinderea unui „război economic împotriva clicii trădătorilor, până la înfrângerea lor”. Gruparea afirmă că va viza „interesele economice ale regimului”, acuzându-l pe „el-Sisi şi generalii” că îşi „umplu buzunarele cu miliarde de lire egiptene”. Pe de altă parte, guvernul interimar egiptean a primit, ieri, susţinerea fostului premier britanic Tony Blair, emisarul Cvartetului în Orientul Mijlociu. „Este un fapt că (mişcarea) Fraţii Musulmani a încercat să deturneze ţara şi valorile sale (…). Armata a intervenit la cererea poporului, pentru a conduce ţara către un stadiu al dezvoltării sale democratice. Este necesar să susţinem noul Guvern în această sarcină”, a declarat Blair într-un interviu pentru postul Sky News Arabia. De asemenea, Parchetul egiptean a anunţat că 20 de jurnalişti de la postul de televiziune prin satelir Al-Jazeera, considerată favorabilă mişcării Fraţii Musulmani de către autorităţi, urmează să fie judecaţi. În total, 16 reporteri egipteni sunt acuzaţi de apartenenţă la o „organizaţie teroristă”, iar patru că au difuzat „ştiri false”.
Acasă Actualitate Actualitate externă Gruparea jihadistă Ansar Beit al-Maqdess ameninţă că îl vizează pe cel mai...