Criză la SCM Craiova – 4 eşecuri la rând

0
406

Fetele lui Carmen Amariei au pierdut la scor în deplasare, cu Jolidon Cluj, scor 33-22 (18-10)

Handbalistele de la SCM Craiova au început cum nu se putea mai prost returul Ligii Naţionale, pierzând primele patru meciuri. Eşecul de la Cluj, în faţa Jolidonului, este cel mai dureros, atât prin din cauza scorului, unul categoric, 33-22, şi al evoluţiei modeste, dar mai ales prin prisma faptului că în echipa lui Carmen Amariei au evoluat nu mai puţin de cinci jucătoare care până nu demult au făcut parte din lotul adversarei de miercuri seara. Ionica Munteanu, Anca Amariei, Roxana Joldeş, Nicoleta Dincă şi proaspăt venita Mihaela Tivadar n-au contat practic în faţa unui adversar mult mai motivat, mai valoros, în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă. Clujencele au condus din start şi au pus o diferenţă de 7 goluri până în minutul 12, aceasta fiind dublată în repriza secundă. „A fost un meci cu o încărcătură emoţională mare pentru mine. A fost oarecum ciudat să nu stau pe aceeaşi bancă cu fostele mele colege. Le mulţumesc fanilor pentru primire, pentru faptul că nu m-au uitat”, a spus Mihaela Tivadar, care n-a reuşit să marcheze în faţa fostei echipe. Pentru formaţia din Bănie au jucat: Munteanu, Nichita – Haşegan 5 goluri, Amariei 4, Dincă 4, Florică 3, Cioaric 1, Goran 1, Snopova 1, Han 1, Ianaşi 1, Gogoriţă 1. Pentru gazde au marcat: Ani-Senocico 11 goluri, Vintilă 7, Chintoan 6, Florea 3, Ivan 2, Laslo 2, Tetean 1, Boian 1. În urma victoriei de miercuri, Jolidon Cluj a acumulat 27 de puncte şi urcă temporar pe locul 3, în timp ce SCM Craiova rămâne pe locul 9, cu 15 puncte şi şansele de play-off sunt doar teoretice în acest moment. Următorul meci al craiovencelor va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, în Sala Polivalentă, cu Dunărea Brăila.