2019: Brexit, alegeri europene, alegeri prezidenţiale

0
373

Anul 2019 se anunţă bogat în evenimente politice şi electorale de anvergură: Brexit-ul se detaşează, ca importanţă, fiindcă Regatul Unit va spune la 29 martie „la revedere” Uniunii Europene. Dacă deputaţii britanici vor vota în favoarea acordului pe Brexit, negociat de Theresa May, cu „cei 27”, despărţirea va fi una calmă, dacă nu chiar „dulce”. Va urma o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, pe durata căreia Regatul Unit va continua să aplice regulile europene. Deocamdată, Theresa May a reuşit să amâne votul din Parlamentul britanic pentru luna ianuarie, sperând să primească susţinerea deputaţilor. Dacă nu o primeşte, posibilitatea ieşirii fără acord, numită „hard Brexit” (Brexit dur) devine mai mult decât tangibilă. Oricum, premierul britanic Theresa May exclude organizarea unui alt referendum. Anul care vine aduce însă şi alegerile europarlamentare în toate cele 27 de ţări membre. Momentan, situaţia nu este liniştitoare, dificilă anunţându-se constituirea unei Comisii Europene care să guverneze. Partidele tradiţionale, şi referirea vizează atât social-democraţii, cât şi popularii, sunt mult slăbire faţă de precedentele alegeri, în ofensivă fiind partidele populiste, eurosceptice. România preia de la 1 ianuarie preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, eveniment de referinţă pentru guvern, dar şi preşedinţie. Alegeri prezidenţiale sunt programate în Ucraina şi… România. În Ucraina, Petro Poroşenko jinduieşte la un al doilea mandat, deşi sondajele nu îl dau deloc favorit, unul dintre contracandidaţii săi fiind Michel Terescenco, un francez de 64 de ani, descendent al unei familii de nobili ruşi, cu cetăţenie ucrainiană de puţină vreme. În România, ceea ce ştim este că Klaus Iohannis va candida pentru un nou mandat, fără a-şi cunoaşte, deocamdată, cu exactitate adversarii. În Germania, sunt programate alegeri în landurile Saxa, Touringe şi Brandenburg, cu rostul lor, fiindcă ofensiva AfD nu mai este de neluat în seamă. La 30 aprilie 2019, în Japonia este anunţat un mare eveniment: împărăratul Akihito (85 de ani) va renunţa după 30 de ani la putere în favoarea fiului său, Naruhito. O premieră după aproape două secole, când împărarul Kokaku (1817) a făcut acelaşi lucru. Anul 2019 marchează însă şi împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Versailles, care a pus capăt primului război mondial. Să mai consemnăm un detaliu: omul anului 2018 ar putea fi Michel Barnier, negociatorul UE pe Brexit, dar şi fostul organizator al Jocurilor de Iarnă de la Albertville din 1992, pe când era preşedinte al Consiliului general de Savoia şi ex-negociatorul în eliberarea unor ostateci francezi, printre care şi Florence Aubenas.