Raed Arafat: Nu de ambulanţe avem nevoie, ci de medici în spitale

0
365

După ce Liviu Dragnea a declarat că sistemul de urgenţă din România trebuie tratat cu mai multă responsabilitate şi va insista pentru achiziţionarea a 3.000 de noi ambulanţe, Raed Arafat a precizat că ţara noastră nu duce lipsă de ambulanţe, ci de personal în spitale.

raed_arafat_02_925dae9cda_02,,În primul rând, nu consider că am lucrat, împreună cu colegii mei, cu mai puţină responsabilitate în dezvoltarea sistemului de urgenţă. Ştiu cum am preluat sistemul în 2007 şi văd unde suntem acum, sistemul însemnând inclusiv serviciul de ambulanţă, şi în mod cert diferenţa este una vizibilă şi pozitivă. A spune că serviciul de ambulanţă este cu probleme de personal este un adevăr pe care l-am spus cu toţii, însă, oricât am deschis posturi încercând să completăm personalul, problema a fost ocuparea lor. Sunt judeţe care au organizat concursuri repetate pentru medici şi asistenţi, fără să se prezinte nimeni. Deci, problema nu este de neglijenţă din partea mea sau a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ci o realitate în care trăim, prin care trecem şi pentru care încercăm să găsim soluţiile adecvate şi viabile” a transmis Raed Arafat într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a mai precizat că ,,a zice că trebuie lucrat cu mai multă responsabilitate este o insinuare că până acum nu am făcut acest lucru, iar, la rândul meu şi în numele colegilor cu care am lucrat până acum, îl asigur pe domnul Dragnea că am lucrat cu foarte mare responsabilitate şi cu foarte mare atenţie ca să asigurăm, cu resursele limitate pe care le avem, un serviciu integrat adecvat cerinţelor populaţiei. Cei care spun că sunt probleme între ambulanţă şi SMURD fie vorbesc despre trecut, sau vorbesc despre probleme între anumite persoane, cum există în toate instituţiile din România, însă ei nu pot şi nu a trebui să generalizeze acest lucru asupra personalului întreg care, cel puţin pe teren, lucrează foarte bine împreună şi într-un mod armonios”.

Arafat susţine, de asemenea, că propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, de a achiziţiona 3.000 de ambulanţe, este un obiectiv inutil, care va duce la cheltuieli nejustificate, în condiţiile în care nu ar avea cine să lucreze pe aceste autospeciale. ,,În primul rând, dacă vorbim de 3.000 de ambulanţe în sate, deci suplimentare, înseamnă personal suplimentar, iar ca să avem în fiecare ambulanţă măcar un ambulanţier şi un asistent, înseamnă că va trebui să angajăm un număr de 30.000 persoane noi la serviciile de ambulanţă, 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi pe considerentul că pentru fiecare post permanent trebuie 5 persoane ca să acopere şi concediile şi să asigure o activitate continuă. De unde vom angaja 15.000 asistenţi că să deservească cele 3.000 ambulanţe? Şi de unde cei 15.000 ambulanţieri? Şi cum îi instruim într-un timp atât de scurt ca să lucreze pe ambulanţe? Şi ce facem cu înlocuirea parcului actual de ambulanţe din municipii, oraşe şi sate unde avem deja staţii şi echipaje? Acest proiect ar însemna că ne vor trebui în jur 1.400 de ambulanţe ca să înlocuim ce avem învechit, la care să adăugăm 3.000 de ambulanţe suplimentare, în total 4.400 ambulanţe, la care să suplimentăm paralel personalul ambulanţei de la 12.000, cât este actualmente, la 42.000! Din punctul meu de vedere trebuie mai multă responsabilitate în analizarea acestor propuneri, care sunt nerealizabile şi care pot duce la cheltuieli total nejustificate, pentru că nu este realmente nevoie de un astfel de număr de ambulanţe în România! Sistemul sanitar are nevoie de personal în secţiile de terapie intensivă, în UPU, în chirurgie şi nu numai la ambulanţă şi SMURD”, a scris Raed Arafat.

Şeful DSU a mai arătat că numărul total de ambulanţe de urgenţă, asigurate zilnic pe plan naţional, este în medie de 700 de autospeciale de tip B şi 70 de ambulanţe de tip C2, la care se adaugă cele 290 echipaje SMURD, din care 29 sunt de terapie intensivă mobilă. La ambulanţele terestre se adaugă elicopterele SMURD şi avionul, astfel, numărul total de ambulanţe este de aproximativ 1.000 de unităţi asigurate zilnic de serviciile de ambulanţă şi de SMURD, în colaborare cu unităţile de primiri urgenţe.