Când oportunismul devine metodologie

1
420

Faptele sunt de acum cunoscute: preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, la 22 ianuarie a.c., în cadrul unei ceremonii, pe Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Cavaler, pentru „sacrificiul şi curajul de care el şi oameni ca el au dat dovadă în vremea dictaturii şi pentru a păstra vie memoria victimelor comunismului”. Învinuirea care i-a adus o pedeapsă de 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii (pedeapsă redusă ulterior la 4 ani de temniţă grea) a fost aceea că „între anii 1956-1958 a făcut parte, cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă «Garda tineretului român» din Braşov, care avea drept scop înlăturarea regimului popular din ţara noastră”. Până în 1989 a fost persecutat în continuu de autorităţile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze, după revoluţie, pentru idealurile de libertate şi democraţie, a spus, între altele, preşedintele Klaus Iohannis. Octav Bjoza n-a fost membru al mişcării legionare, dar în detenţie a cunoscut mulţi deţinuţi legionari, mărturisind apoi că a rămas impresionat de comportamentul unora dintre ei. „Nu sunt legionar, nu am fost şi e prea târziu să mai devin, dar norocul meu a fost că la vârsta de 19 ani am fost educat, în temniţele comuniste, de unii dintre ei”. Gestul preşedintelui Klaus Iohannis a avut, de bună seamă, şi o valoare simbolică, ziua de 22 decembrie – cu încărcătura ei istorică – fiind şi prima de exercitare a mandatului. Pentru această decizie, cea dintâi din mandatul prezidenţial, Vladimir Tismăneanu a cerut imperativ intervenţia Institutului Wiesel, Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, etc, şi, bineînţeles, eliberarea din funcţie a consilierului prezidenţial pentru relaţiile cu societatea civilă, Andrei Muraru, considerat a fi gafat în mod şocant. Consternat, Octav Bjoza s-a declarat uimit de întreaga tevatură: „Este revoltător! Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi antisemit”. Povestea nu se opreşte aici, fiindcă s-a reaprins o polemică, întreţinută la foc mic, între scriitorul Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu, acesta din urmă sub povara unei demonstraţii imposibile. Ca „bursier” în lagărul concentraţionar românesc, domnul Octav Bjoza a cunoscut, volens-nolens, deţinuţi legionari, funciarmente anticomunişti. Nu suntem atât de nisprăviţi să ne imaginăm că îşi putea alege compania pe unde a pătimit. După ce îi cunoaşte pe mulţi dintre legionari în detenţie, afirmă că „de la ei am învăţat pentru totdeauna că nimic nu se poate realiza fără morală, nici în familie, nici în economie, nici în politică, nici în ţară”. Ce e rău în această mărturisire? Ce legătură are această afirmaţie cu antisemitismul atribuit mişcării legionare? Demnitatea e o virtute stoică. Fără să-şi propună altceva decât un bobârnac atribuit aiurea preşedintelui Klaus Iohannis, Vladimir Tismăneanu, încă jeluindu-l pe Traian Băsescu, resuscită şi incontestabila apartenenţă gardistă a unor mari filosofi şi scriitori, precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Ion Barbu sau Petre Ţuţea, listă ce poate fi întregită cu „practicanţi legionari” ori cu simpatizanţi precum Lucian Blaga, Liviu Rebreanu (până la cunoscutele excese legionare), Nichifor Crainic, Trăian Brăileanu. N.C. Paulescu, Dan Botta, Sextil Puşcariu şi alţii. Nu se poate supravieţui, nici istoric şi nici cultural, în planuri care nu se întâlnesc, care refuză să se întâlnească pe motivul că obiectivitatea este obturată de intoleranţă, ideologică sau politică, ne asigură filosoful Grigore Traian Pop, mulţi ani redactor de referinţă al revistei „Ramuri”, în lucrarea „Mişcarea legionară” (Ed. Kullusys, 2007). Sigur că avem dificultăţi reale de înţelegere, din moment ce comuniştii n-au putut uita că legionarii i-au considerat duşmanii lor naturali, iar partidele cu ascendenţă interbelică au fost încredinţate că ar comite un adevărat act de trădare dacă ar ignora faptul că unii dintre fruntaşii lor, chiar dacă ne referim doar la I.Gh. Duca, Armand Călinescu, Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga, au fost asasinaţi de legionari. Ce ne facem când ajungem la Liviu Rebreanu care, dacă şi-ar fi învins boala şi n-ar fi murit în toamna lui 1944, mai mult ca sigur ar fi ajuns în vreo închisoare comunistă, acuzat de simpatie legionară sau poate chiar legionarism. Multă vreme, romanul său „Gorila”, în diapazon tragic, n-a putut fi reeditat, considerându-se că face apologia legionarilor şi, după cum nota însuşi autorul, „Gorila nu este un personagiu propriu-zis, ci simbolizează pacostea care a fost pentru ţara noastră politica”. În jurnalul publicat de editorul şi exegetul său Nicolae Gheran ne luminăm de-a dreptul. Ori când Vladimir Tismăneanu, coordonatorul Raportului comisiei prezidenţiale pentru studierea dictaturii comuniste în România, ştie ce ştie, cum poate judeca îndemnul lui Trăian Brăileanu „de a strivi în germene încercările de a provoca la noi revoluţia comunistă”? Blestem sau binecuvântare, din neam, din naţionalitate nu-ţi poţi da demisia. Nu poţi evada din destin. Ar trebui ordonată tăcerea la cei care încearcă să-şi conserve rolul de cenzori şi dătători de linii. Nu toată lumea e paralizată de oportunism, încât să ia în seamă ofuscările lui Vladimir Tismăneanu, pentru care când amnezia, când oportunismul devin metodologie, şi orice referire la legionari este implicit şi indubitabil probă antisemită. Bine că nu este şi una anticulturală. N-au mai fost Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Nichifor Crainic şi Ion Barbu consideraţi duşmani ai culturii?

1 COMENTARIU

Comments are closed.