Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând astfel de sărbători în vechiul Babilon. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. Înainte, Echinocțiul de iarnă și apoi Crăciunul aveau rolul începutului de An Nou.
În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: Reveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) – cu petarde și artificii; la rude, prieteni și cunoștințe se fac urări de noroc și sănătate, se urează „La mulți ani!”.
Anul Nou reprezintă, în întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, la cumpăna dintre ani. În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla – într-o mare metropolă sau în vârful munților –, omul sărbătorește cumpăna dintre anul vechi și cel Nou printr-un ceremonial cu specific local, care diferă, de la țară la țară. Unele popoare marchează trecerea dintre ani în alte perioade ale anului.
Anul Nou în Marea Britanie și Irlanda
Numele anului nou scoțian este „Hogmanay”. În casele scoțienilor sunt arse crenguțe de ienupăr, ca să alunge germenii oricăror boli. Mâncarea scoțiană tradițională de Anul Nou constă în prăjituri din aluat fraged, făină de ovăz, brânză, whisky, vin și brioșe negre. Prima persoană care se trezește dimineața obișnuiește sa ducă „Het Pint”, un soi de bere slabă, celor care încă nu s-au sculat. Ei aprind focuri ca să se descotorosească de vechiul an și uneori aruncă în foc o figurină de paie reprezentând vechiul an. Unele familii mai păstrează obiceiul de a alunga răul întrupat într-un câine sau o pisică. De asemenea, unii scoțieni cred că dacă vei picura o picătură din sângele tău pe pământ în noaptea de Anul Nou, vei fi sănătos. Scoțienii obișnuiesc ca în prima zi din Anul Nou să deschidă Biblia, la întâmplare, apoi să arate un pasaj, în același mod. Se crede că ceea ce semnifică pasajul respectiv te va urmări tot anul.
În noaptea de Anul Nou, scoțienii alcătuiesc o horă și cântă împreună tradiționalul „Auld Lang Syne”. După ce au întâmpinat Anul Nou, toți oamenii din gospodărie așteaptă să vadă cine va fi prima persoană care le va trece pragul după miezul nopții, căci aceasta arată dacă vor avea noroc sau ghinion în anul ce vine. Prima persoană ar trebui să fie un bărbat tânăr, viguros, cu păr de culoare închisă. De asemenea, el nu trebuie să vină cu mâna goală, ci cu mici daruri simbolice ca pâine, cărbune, sare, acestea fiind simboluri ale vieții. În unele sate sunt aprinse și rostogolite pe străzi suluri de smoală, pentru ca anul vechi să fie ars.
Festivalul irlandez (celtic) de Anul Nou este cunoscut sub numele de Samhain care înseamnă sfârșitul verii și se sărbătorește la 31 octombrie. Festivalul a supraviețuit sub denumirea de Halloween. În ultimii ani, sărbătoarea de Halloween a căpătat mulți adepți și la noi în țară. Deghizarea în costume macabre și tradiția dovlecilor sculptați în formă de felinar, precum și dulciurile împărțite copiilor au transformat-o pe aceasta într-un eveniment drag atât celor mici cât și celor mai în vârstă.
Anul Nou peste Ocean
Dacă Sărbătoarea nașterii Domnului este întâmpinată acasă, cu familia, la o masă îmbelșugată, Anul Nou este așteptat pe străzile orașelor, în SUA, Canada și unele state din America de Sud.
Toată lumea sărbătorește intrarea în Noul An la petreceri tradiționale, uneori la baluri mascate când toată lume vine costumată tematic și cu măști (conform tradiției oaspeții trebuie să își dea jos măștile la miezul nopții), sau alături de mulțimea care se adună în locuri specifice, de exemplu în Times Square din New York, sau pe strada State (State Street) în Chicago. La miezul nopții, sună clopotele și sirenele, cerul este inundat de artificii și toată lumea striga într-un glas „Happy New Year!”, se îmbrățișează și se sărută. Anul Nou trebuie sărbătorit cum se cuvine așa că îi este închinat un toast și se cântă „Auld Lang Syne”.
La cumpăna dintre ani, președintele SUA transmite în mod tradițional Mesajul de Anul Nou, obicei preluat de majoritatea statelor lumii și având o istorie bogată. Primul mesaj al președintelui de Anul Nou a fost transmis de George Washington nu la 31 decembrie, ci la 8 ianuarie 1790, la New York. În 1801, Thomas Jefferson renunțat la această practică, pe motiv că era una cu tentă monarhică. De fapt, primul președinte al SUA s-a inspirat din mesajul transmis de monarhii englezi la încheierea sesiunii Parlamentului. Woodrow Wilson a reluat obiceiul în 1913 și, de atunci, doar câteva cazuri excepționale au făcut imposibilă transmiterea de către președinte a „President’s Annual Message to Congress”. În aceste cazuri, discursul a fost scris de președinte și trimis Congresului. În 1935, Franklin D. Roosevelt a schimbat denumirea mesajului în „State of the Union Address”. Tot atunci, s-a schimbat data transmiterii mesajului, din decembrie în ianuarie sau februarie. Obiceiul s-a păstrat și azi, mesajul fiind transmis în ultima zi de marți din ianuarie, fără să existe o reglementare scrisă în acest sens. Mesajul Președintelui SUA i-a inspirat pe președinții multor state să își felicite compatrioții, la cumpăna dintre ani.
A doua zi, americanii se duc în vizite pe la prieteni, rude și iau împreună masa, se uită la televizor, bucurându-se de transmisiunile de la parade, cum ar fi Tournament of Roses găzduită în Pasadena California. Parada este extraordinară, întinzându-se peste 5 mile, cu sute de participanți, orchestre și mai ales o celebritate care este maestru oficial de ceremonie și regina paradei. Paradele diferă de la o regiune la alta, având diferite tematici.
Sărbătoare și în Rusia ori Panama
La Moscova, locul cel mai aglomerat de Anul Nou (Noivi God) este Piața Roșie, unde cerul se inundă la 12 noaptea de artificii și de dopuri de sticle de șampanie. Cei adunați acolo sunt puși la curent cu mișcările acelor ceasornicului Saviour. Între timp, petrec cu Ded Moroz (variantă a lui Moș Crăciun sau mai degrabă Moș Gerilă) care călătorește însoțit de „Snegurocika” – fetița de zăpadă. Ded Moroz poartă o mantie lungă, nu neapărat roșie, ale cărei margini sunt brodate cu motive populare rusești
Sărbătoarea Anului Nou în Panama te face să-ți astupi urechile. La miezul nopții, toți panamanezii fac un zgomot uriaș. Locuitorii se întrec în strigăte, iar fiecare bate unde și în ce nimerește. Ajutorul principal al zgomotului sunt claxoanele automobilelor. A doua zi, nebunia continuă, iar trecătorii sunt udați.
În Birmania, Anul Nou se sărbătorește în cea mai caldă zi a anului. Oamenii aruncă apă din abundență, iar cei care sunt udați nu au voie să se supere. Acesta este simbolul fertilității.
Alte tradiții internaționale de întâmpinare a Anului Nou
În Africa de Sud, de Anul Nou se trag clopotele bisericilor și se pot auzi chiar și focuri de armă. Pentru cei din provincia Cape, primele două zile ale anului sunt petrecute într-o atmosferă de carnaval, unde oamenii se îmbracă în costume colorate și dansează pe străzi, în sunetul tobelor.
În Elveția, se sărbătorește vechiul An Nou pe 13 ianuarie, după calendarul iulian. Oamenii merg pe străzi costumați în spirite bune și rele.
În Olanda, oamenii ard brazii de Crăciun pe străzi și lansează artificii când se schimbă anul, ca un mod de a alunga spiritele rele ale vechiului an.
În Polonia, Anul Nou este cunoscut ca „Noaptea Sfântului Vasile” („Sylvester”). Acest nume provine din legendele despre Papa Sylvester. Se spune că acesta a întemnițat un dragon pe nume Leviathan, care se presupunea că va putea scăpa numai în prima zi a anului 1000, va mânca tot Pământul și toți oamenii și va incendia cerurile. În prima zi a anului, faptul că lumea nu s-a sfârșit, a fost considerat un motiv de bucurie și de atunci se numește Noaptea Sfântului Vasile.
Portughezii și spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri dintr-un ciorchine când bate ceasul ora 00.00, în Noaptea de Anul Nou. Aceasta se face pentru a asigura 12 luni fericite în noul an.
Manifestările de Anul Nou în țările scandinave au loc în ianuarie și sunt legate de vechile festivități de iarnă ale vikingilor. Aceștia obișnuiau să invoce timpul și lumina pentru a încuraja întoarcerea soarelui. (sursa: Agerpres)
