Solomon petrece Revelionul la Leamna

0
503

Dacă nici un an nu a lipsit de la petrecerea organizată în centrul oraşului la trecerea dintre ani, este pentru prima dată când primarul Antonie Solomon nu va mai număra secundele pentru intrarea în noul an alături de craioveni. „Nu o să fie în centrul oraşului. La ora 7 seara plec la Leamna pentru că vreau să îmi petrec acolo Revelionul cu soţia mea. Este prima dată în cei 17 ani de când mi-am făcut casa şi vreau să fiu acolo în noaptea dintre ani”, a mărturisit primarul,  provocat fiind de jurnalişti. Mesajul şi urările sale pentru craioveni vor fi transmise prin intermediul consilierilor: „Avem consilieri, care vor fi prezenţi la spectacol. Eu prefer să mă retrag de această dată, în familie”. Primăria Craiova îi invită pe craioveni la un concert al trupei Talisman, care va începe la ora 23.30 pe scena ce va fi amplasată chiar în faţa instituţiei. Şi de această dată, atracţia Revelionului va fi un spectaculos foc de artificii.