Retrospectiva anului politic 2011 în Dolj: alianţe, alegeri şi excluderi

1
68

Anul 2011 a fost unul plin de evenimente pentru cele trei partide care au un cuvânt de spus pe scena politică a judeţului Dolj. După semnarea Protocolului la nivel judeţean, pentru USL Dolj au început zbaterile pentru desemnarea candidaţilor la Consiliul Judeţean şi la Primăria Craiova. Social-democraţii doljeni au avut parte de două vizite ale preşedintelui PSD, Victor Ponta, în acest an, iar liberalii l-au avut şi ei în mijlocul lor pe Crin Antonescu. Cei din PDL Dolj nu au fost scutiţi de frământări, retrăgând sprijinul politic a doi consilierii judeţeni, şi schimbând din funcţia de preşedinte al PDL Craiova pe primarul Antonie Solomon, după ce acesta a anunţat că va candida în 2012 din partea UNPR. Finalul de an le-a aparţinut totuşi celor de la PSD Dolj, prin excluderea din partid a senatorului Mircea Geoană.

Ponta despre USL: “Împreună suntem puternici cu adevărat”

La semnarea Protocolului USL la nivelul judeţului, la data de 17 martie a.c., preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa remarca uşurinţa cu care s-a realizat uniunea la nivel judeţean, unde pesediştii şi liberalii au o alianţă formală chiar din 2008: “Nu ne-a fost foarte greu să facem această uniune la nivel local pentru că suntem de fapt într-o uniune de mai mulţi ani în care am avut rezultate foarte bune şi ne-am înţeles, iar la Consiliul Judeţean Dolj nu a fost nici o problemă din moment ce majoritatea o facem împreună cu Partidul Naţional Liberal”. Liderul liberalilor doljeni, Mihai Voicu, a insistat şi el asupra bunelor relaţii cu pesediştii: “Este o colaborare corectă în limitele unei competiţii şi a păstrării identităţii celor trei partide însă, în primul rând vedem această colaborare ca fiind una cât mai mult în folosul cetăţenilor”.  La rândul său, în timpul vizitei la Craiova, din data de 8 septembrie a.c., liderul social-democrat, Victor Ponta, a anunţat că partidul pe care îl conduce va avea în Dolj, atât candidatul la funcţia de primar al Craiovei, cât şi pe cel pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, susţinând că una dintre mizele USL la viitoarele alegeri va fi să câştige în zonele urbane, pentru că „din păcate, la ţară sărăcia este mare şi voturile pot fi încă cumpărate”. Victor Ponta s-a declarat mulţumit de activitatea parlamentarilor din Dolj, şi a îndemnat partidele din USL la unitate: “Împreună suntem puternici cu adevărat”. La următoarea vizită în Dolj, desfăşurată în data de 27 octombrie a.c., Victor Ponta a prezentat cele zece condiţii impuse celor de la PDL pentru ca USL să voteze bugetul pe 2012. Tot atunci, copreşedintele USL vorbea despre situaţia extrem de ciudată, dar specifică guvernării actuale în care opoziţia este acuzată că nu vrea să colaboreze, deşi s-a prezentat tot timpul la discuţii, dar nu avut cu cine discuta. „Cel mult putem discuta cu UDMR-ul sau cu minorităţile, niciodată cu cei de la putere”, afirma Victor Ponta.

Ion Prioteasa despre excluderea lui Geoană din PSD: “Organizaţia Judeţeană l-a susţinut până în ultimul moment”

Un alt eveniment important în viaţa PSD Dolj din anul 2011, a fost excluderea senatorului de Dăbuleni, Mircea Geoană, din PSD. Social-democraţi au luat această decizie după ce acesta nu a respectat decizia Biroului Permanent Naţional al PSD de a face schimbul la şefia senatului cu Titus Corlăţean. După excluderea lui Mircea Geoană, Ion Prioteasa, preşedintele PSD DOLJ a anunţat că respectă decizia Comitetului Executiv Naţional, iar drumurile organizaţiei judeţene se despart de cele ale senatorului de Dăbuleni: „Ne pare rău că am ajuns în acest moment, ne-am fi dorit o măsură de mijloc. Suntem într-un moment delicat, pentru că Organizaţia Judeţean l-am susţinut pe Mircea Geoană până în ultima clipă, dar din acest moment, pentru că nu mai este membru al PSD şi nu mai face parte din PSD Dolj, drumurile noastre se despart. Dacă Mircea Geoană porneşte pe un alt drum, către o nouă construcţie politică, trebuie să ştiţi că eu şi organizaţia de Dolj nu plecăm. Rămânem aici”.

Crin Antonescu: “Relaţii-etalon în interiorul USL Dolj”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a venit în Dolj în luna martie, când s-a întâlnit cu simpatizanţii din mai multe localităţi. Vizita acestuia a căzut în ziua de Buna Vestire, iar mesajul transmis a fost unul de speranţă, de încredere şi mobilizare. Antonescu, le-a spus atunci doljenilor, că nu vine în faţa lor cu promisiuni, şi i-a sfătuit să stea strâmb şi să judece drept “fie şi cu mintea românului de pe urmă, cum ne spune un proverb afurisit, dar adevărat”, făcând o comparaţie între guvernarea liberală, cu toate greşelile şi imperfecţiunile ei, şi cea pedelistă. Preşedintele liberalilor nu a pierdut prilejul să vorbească despre  alianţa cu PSD care a stârnit foarte multe discuţii, afirmând că: “România are nevoie de unirea tuturor forţelor pentru a înlătura o putere care îşi bate joc de ţară”. La a doua vizită în Craiova, la data de 20 octombrie a.c., Crin Antonescu afirma că relaţiile din interiorul USL Dolj  sunt etalon pentru o alianţă politică şi şi-a exprimat încrederea că Uniunea va câştiga în mod cert alegerile la un scor foarte mare. “Domnul preşedinte Ion Prioteasa a folosit o formulă care mi se pare cea mai precisă, mai exact, relaţii etalon. În momentul în care ai lider, un preşedinte de Consiliu Judeţean cu autoritatea, imaginea şi susţinerea domnului Ion Prioteasa, trebuie să fii absurd să discuţi altceva. Lucrurile sunt foarte clare”, afirma Crin Antonescu.

Schimbări de şefie la PDL Craiova

Primul eveniment notabil din sânul PDL Dolj a avut loc la data de 17 septembrie a.c., când Antonie Solomon a pierdut preşedinţia PDL Craiova, funcţia fiind preluată de viceprimarul Mărinică Dincă. Consiliul de Coordonare Local al PDL Craiova, la care Solomon nu a participat, a decis să îşi aleagă un nou lider în persoana lui Dincă, acesta fiind desemnat şi candidat al democrat-liberalilor la Primăria Craiova. La doar două zile distanţă Biroul Permanent Judeţean al PDL Dolj a decis să le retragă sprijinul politic consilierilor judeţeni Dan Păloiu şi Ionel Pană, aceştia fiind acuzaţi că nu s-au implicat şi nu au colaborat cu partidul. Cei doi au fost înlocuiţi în Consiliul Judeţean Dolj cu Iancu Crăciunoiu şi Marian Vava, următorii democrat-liberali de pe lista de candidaţi.

Fără a fi electoral, anul 2011 a fost unul dintre cei mai agitaţi ani şi cu multe frământări pe scena politică. Un an care a avut de toate. Urmează 2012, care se anunţă mult mai “fierbinte”, un an care va aduce la sfârşitul lunii noiembrie alegeri comasate, când vom alege simultan, primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, consilierii locali, consilierii judeţeni, deputaţii şi senatorii.

ALINA DRĂGHICI ŞI MARIN TURCITU

 

1 COMENTARIU

  1. Infect revelionul 2012 de la Green-House. Mai ales, in sala de la etaj. Ce dracu, mai stimati patroni, nu va pricepeti chiar deloc? Multa lume vrea banii inapoi. Iar acel descreierat de solist, cu decibelii lui ar trebui arestat ! Dar si patronii care l-au angajat ar trebui sa dea socoteala.

Comments are closed.