Premiile Academiei „Cuvântul Libertăţii” pe 2011 – Decernarea „Oscarurilor” de tinchea ale anului

0
792

Marele premiu: „Don Quijote” – Povestea lui Don „Diminuto” Mititelu, un campesino desprins din comuna natală, Booveni, care  parvine pe scara socială, devenind lider de brutărie şi apoi de club de fotbal. Rămas fără leţcaie şi fără păr, el sacrifică „Dulcineea” pe care pusese mâna, intitulată Universitatea Craiova, şi declanşează un atac kamikaze asupra morilor de vânt din fotbalul românesc. Suit pe Rosinanta sa SLK, scoasă la mezat de fiscul regiunii căreia îi răpise cea mai strălucitoare nestemată din blazon, viteazul toreador cade răpus în duel de Don Victorio de Orodel, un hidalgo specialist în mânuirea cărţilor de joc. Cavalerul rătăcitor pe la DNA a fost însoţit în tot periplul său de Vlado Roshkanza, un stelist notoriu, moldovean scurt şi îndesat, pripăşit printre olteni pentru celebra ciorbă de praz a cărui renume ajunsese şi în dulcele târg la Ieşului.

 

Premiul 1: „Naşul” (The Godfather) I, II şi III – O trilogie care înfăţişează odiseea lui „Don Corleone de Pleniţa”, Nicu Neagoe, preşedintele AJF Dolj, cel care încearcă să fie copia lui Mircea Sandu la nivel judeţean. Rodul unei familii de minoritari din comuna doljeană, Nicushor a început de jos, şi, deşi nu a urcat prea multe trepte în arbitraj, pe sub mustaţa lui – pana corbului, i se întrevedea o carieră strălucită în fruntea ajefeului. Sub aripa-i protectoare avea să intre Sorinel Pătraşcu, un Josep Guardiola al fotbalului feminin, cei doi obţinând mandat după mandat pe „Ghiţă Doja street”. Şi-au eliminat adversarii unul câte unul, folosind orice metodă şi nici justiţia, rivalii din Camorra lui Silviu Bogdan sau FRF-ul nu au putut distruge „Famiglia” bine înrădăcinată. „Într-o zi, şi acea zi cu siguranţă va veni, o să-ţi cer o favoare” este motto-ul favorit al lui Nea(Corle)goe de la ajefe a cărui telenovelă va dăinui de-a pururi, aşteptând noi episoade fascinante, presărate cu acţiuni atroce.

 

Alte nominalizări:

„Moromeţii” – Premiul pentru rol secundar intră în posesia pesonajului Mihai Costea „Nilă”, care la un moment dat fuge cu oile la Bucureşti. „Nilă” se implică într-o poveste de amor superficial cu mioara de Ferentari, Dănuţa Crudu, o „noatină” precoce în ale sexului, însă neproductivă din punct de vedere al laptelui din cauza silicoanelor implantate.

„Fight Club” – Protagonişti principali sunt Galamaz, Martinovici şi „huliganul fan Petrolul”, care şi-au disputat supremaţia în piramida de la Ploieşti.

„12 oameni furioşi” – Duzina de membri ai Comitetului Executiv al FRF care a dictat a decis dezafilierea Universităţii Craiova într-o zi fierbinte de vară.

„Cârtiţa”– Premiul „lingura de lemn” pentru strategie ieftină este primit de delegaţia de suporteri ai Ştiinţei care l-au „lucrat” profesionist pe Victor Piţurcă înregistrându-l într-un restaurant din Bucureşti la ordinul lui Mititelu.

„Strălucirea eternă a minţii neprihănite” – Cristian „Dodel” Tănase zis mai nou „Danke Shanke”, premiu cucerit la mare luptă cu Mihăiţă „Nilă” Costea, care a câştigat însă la altă categorie.

„Suspecţi de serviciu” - Mitică Dragomir, Mircea Sandu, Vasile Avram, Adalbert Kassai şi Valentin Alexandru, capii unui fotbal pătruns de corupţie şi scandaluri care depăşesc puterea de înţelegere a celor de la DNA.

„Discursul regelui” (King’s speech) – Gică Hagi vrea „să fie bine să nu fie rău” şi ne oferă o cugetare proprie: „omul este o persoană umană”

„Lebăda neagră” (Black Swan) – Bănel Nicoliţă, a cărui cotă a crescut neverosimil de la transferul la St. Etienne.

„Luke, mână rece” (Cool hand Luke) – premiul pentru dexteritate este acordat stelistului Marius Ianuli „Mache”, pentru relaţia specială pe care a arătat că o are cu mâna sa dreaptă în timpul cantonamentelor chinuitoare din Antalya, departe de „Bamboo-ul” natal.

„O fată de milioane” (Milion dollar baby) – Fetele din echipa naţională de spadă, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Loredana Dinu şi Anca Măroiu, campioane mondiale în 2011.

„Şi băieţii plâng câteodată” – Un musical despre dinamovistul Cosmin Moţi, cel care a declarat că „nu am plâns, dar mi-au dat lacrimile”

„Închisoarea îngerilor” (Shawshank Redemption) – Fostul şef al CCA, Vasile Avram şi reprezentantul FCM Târgu Mureş, Sorin Ţerbea, arestaţi în dosarul „Mită în arbitraj” şi puşi apoi în libertate.

„Ticăloşii fără glorie” (Inglorious Bastards) – Premiu acordat de Adrian Porummboiu lui Constantin Zotta şi jucătorilor care i-au răspuns la SMS înainte de meciul FC Vaslui – Rapid.

„Marea mahmureală” (The Hangover) – În ultima parte a acestei serii tragi-comice, tricolorii Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş trag o beţie care nu s-a mai pomenit pe teritoriul enclavei San Marino. Ardelean straşnic şi rezistent la beţie, Găbiţă este purtat de „Briliantul turmentat” pe căi doar de el ştiute, în încercarea de a mai cafti cu sârguinţă nişte chelneri impertinenţi.

„Iarba verde de acasă” – „Naţional Arena” concurează pentru suprafaţa arabilă cu care i-am întâmpinat pe francezi la inaugurarea oficială a stadionului care va găzdui finala Europa League.

„Eu când vreau să fluier, fluier” – Premiu pentru rol principal şi unic acordat lui „Brad Pitt” Alexandru Tudor, a cărui infatuare şi aroganţă nu atinge limite. Săndel îşi închipuie că a făcut din intrumentul său de suflat un obiect de artă, autointitulându-se „Gheorghe Zamfir ar arbitrajului românesc”

Salvaţi-l pe soldatul (Ma)Ryan” –  Marian Iancu, patronul lui Poli Timişoara, care după ce a ratat licenţa cu Poli Timişoara a fost condamnat la închisoare.

„Nu există ţară pentru bătrâni” – Cam aceasta ar fi pe scurt varianta literară a reproşurilor adresate de Pavlovici sexagenarului Viorel Hizo, cu un debit de 10 înjurături pe secundă într-o coproducţie sârbo-româno-anglo-moldovenească.

„American History X” – adaptat „Romanian history x” – Povestea hocheistului român, „minoritar” la naţionala de juniori a României, unde a fost persecutat de 3 colegi maghiari.

Premiul Special pentru producţia "Micul Mititel - Marele soldat pompier"

Notă: Festivitatea de decernare a Premiilor Academiei CL a fost efectuată în secret. Orice asemănare cu personaje reale este recomandată. Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare… Oare?