Jurnalismul este știința, practica și arta faptului văzut și Cuvântului care-l transformă în știre, în informație, în produs jurnalistic și, în final, după ce trece prin etapa de tezaurizare și cogniție, în cultură și civilizație jurnalistică. Jurnalismul a apărut dintr-o trebuință superioară de cunoaștere, consemnare și comunicare. Aceasta este esența lui. Dar jurnalistul nu este un simplu comunicator. Jurnalistul este dintotdeauna un profesionist al cuvântului scris, vorbit, sau exprimat prin imagine. Este, deci, un profesionist al informației publice și al creației acesteia în spațiul public.
Profesia de jurnalist este una de tip informativ, corectiv, constructiv, creativ. Ziaristul se află totdeauna în miezul lumii, nu la periferie ei, și participă activ la zidirea civilizației în care trăim, la crearea unui univers în care oamenii află, analizează, muncesc, edifică, dar și distrug, se războiesc între ei, suportă efectele măreției, degradării, revenirii și devenirii condiției umane și a vieții lor. Nicio altă profesie nu este mai diversificată, mai bine ancorată în universul cognitiv al omenirii, în procesualitatea construirii puterii umane prin cuvânt, mai unitară și mai creativă, în esența ei. De mii de ani, jurnalistul se află în acest foc nestins, arde împreună cu el și zidește, împreună cu el, puterea faptului devoalat, descifrat și esențializat și a limbajului obiectivat din această lume.
Profesia de jurnalist este una de tip creativ, într-un univers continuu și fără limite, de angajament total, de mare responsabilitate și de risc major. Jurnalistul nu este un grefier într-un tribunal al faptului de viață, nici un judecător al acestuia, ci un artist al transpunerii și transcrierii realității dinamice și foarte complexe, adică a faptului de viață, evenimentului, situației, prin intermediul cuvântului scris, vorbit sau exprimat prin imagine, în informație și, prin tezaurizare a acesteia, în cogniție. El este un slujbaș al cunoașterii, al adevărului și nu al interesului, indiferent de ce natură ar fi acesta.
Jurnalistul este un liant între extreme, un moderator inteligent într-un univers haotic, un integrator de suporturi pentru valorile care se durează atât de greu. El se află pretutindeni, ca un tărâm fără hotare, ca un observator pe un câmp de luptă, ca un soldat etern în războaiele comunicaționale (sau nu) ale clocotului lumii.
Nimeni nu-i ridică monumente, nimeni nu-i dă medalii, pentru că el nu luptă pentru o parte sau alta, pentru un țel sau altul, ci pentru adevărurile lumii, pentru informație, pentru cunoaștere. Jurnalistul este unul dintre foarte puținii profesioniști – poate chiar singurul – care se află în dialog continuu cu toate comunitățile, cu toată rânduiala și cu toți oamenii, de la savanți și creiere geniale, la scursurile societății și profesioniștii criminalității organizate, pentru că viața și cunoașterea ei le cere imperativ asta.
Dacă lumea se află într-un război continuu și fără limite, ei, jurnaliștii, sunt reporterii de război aflați, zi și noapte, în toate punctele fierbinți ale planetei, acolo unde se întâmplă ceva, dar și acolo unde faptul sănătos și robust de viață frumoasă încă mai supraviețuiește.
Azi, mai mult ca ieri, jurnalismul este o omniprofesie, un spațiu dens, sublim, dinamic și, deopotrivă, groaznic și extrem de periculos, unde jurnalistul se află în starea GLP (gata de luptă permanent), cu pixul pe țeavă și creierii în celula de alarmă. Nu întâmplător, una dintre cele mai reduse speranțe de viață se află în rândurile piloților de pe supersonice și ziariștilor.
